Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Atalanta aduce un alt atacant român în locul lui Mihăilă! Transferul tricolorului, anunţat în Italia

Atalanta aduce un alt atacant român în locul lui Mihăilă! Transferul tricolorului, anunţat în Italia

Serie A

Comentarii

Presa din Italia oferă o informaţie surprinzătoare. Atalanta, clubul la care evoluează Valentin Mihăilă, îl monitorizează pe Dennis Man în vederea unui transfer. Directorul tehnic al Atalantei, Giovanni Sartori, este oficialul care l-a pus pe listă.

Dennis Man se poate transfera la Atalanta în vară

Randamentul celor doi români a scăzut odată cu retrogradarea Parmei în Serie B. Valentin Mihăilă a primit şansa carierei şi a fost împrumutat la Atalanta, în Serie A, unde nu s-a impus, în timp ce Dennis Man a refuzat propunerea venită de la Salernitana. Din Serie A a fost dorit şi de Sampdoria, dar schimbarea staff-ului tehnic a oprit transferul. 

Directorul tehnic al Atalantei, Giovanni Sartori, doreşte să întărească ofensiva echipei antrenate de Gian Piero Gasperini pentru următorul sezon şi s-a orientat spre Dennis Man. 

Conform Seriebnews.com, mai multe echipe s-au arătat interesate de Dennis Man, printre care şi Atalanta. 

Giovanni Sartori este omul-cheie al afacerii, iar sursa citată anunţă că echipa din Bergamo poate veni, curând, cu o ofertă. 

În ultimele zile, presa din Italia a notat că Valentin Mihăilă se apropie de finalul drumul lui Atalanta, după doar jumătate de sezon. Împrumutat de Parma la Bergamo, Mihăilă ar fi fost nevoit să joace 20 de minute în cel puţin 50% dintre meciurile Atalantei pentru ca clauza de cumpărare definitivă să fie activată.

Dennis Man, împrumutat sau transferat definitiv în vară

Atalanta are opţiunea de a-l împrumuta pe Dennis Man de la Parma, care nu doreşte să piardă bani după ce a plătit peste 10 milioane de euro pe atacantul român. 

„Man e într-un moment bun acum. Joacă bine, s-a liniştit, şi-a dat seama că asta e singura variantă. Vom vedea în vară ce se întâmplă, că nu se pune problema de promovare la Parma. Ori va fi transferat, ori va fi împrumutat, se va găsi o soluţie. Importante sunt evoluţiile lui, iar acum e într-un moment bun.

El este un jucător bun, îi trebuie doar să fie concentrat! A rămas acolo, trebuie să joace! A fost la un pas de un transfer, iar asta l-a bulversat. Nu întotdeauna se realizează tot ceea ce-ţi doreşti”, a declarat Victor Becali despre tricolor. 

Afla mai multe despre: dennis manparmaatalantadennis man transfervalentin mihaila 

viewscnt
Articole similare