Antrenorul formaţiei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, consideră că dacă România a ajuns să nu aibă 15 – 20 de jucători foarte buni cu care să construiască o echipă naţională care să se lupte în Europa atunci am ajuns de râsul lumii. El a afirmat că echipele naţionale de fotbal nu ies din 30 de metri şi că ne-a dispărut curajul şi fotbaliştii au o teamă care duce la o lipsă de personalitate.
Hagi a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că România mai poate face performanţă la nivelul echipelor naţionale.
“Singura salvare a noastră ştiţi care e? Singura salvare a noastră, pe unde mai sunt bani, sunt echipele naţionale. Dar şi acolo avem probleme, mari. România nu cred că e atât de săracă, că nu are bani, nu are copii, nu s-au născut copii valoroşi. Asta nu cred. Acolo e singura salvare a noastră unde mai putem să facem performanţe la nivel foarte mare, adică să te baţi cu cei mai buni. Dacă şi acolo ajungi să ai un concept logic, un concept tehnic unitar, la fel, pe care să poţi să-l implementezi. Nu fiecare să joace ce vrea el, fiecare să aducă tactica pe care o vrea, fiecare să facă cum vrea. Nu. Trebuie schimbate anumite lucruri foarte clare. Trebuie să găsim problemele, ca la doctor. În România trebuie schimbate lucruri”, a declarat Hagi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
El a explicat că doreşte să tragă un semnal de alarmă, că lucrurile trebuie schimbate în bine.
“E un semnal de alarmă. Îl dau eu.Trebuie schimbate lucrurile în bine. Nu putem să trăim aşa cu bugetele, unii finanţaţi de o parte, alţii non-finanţaţi. Nu ştim pe unde să mergem. Iar după aceea dăm în jucător sau dăm în antrenor. Ce să facem noi? Cât să inventăm şi ce să inventăm? Jucătorii, dacă trăiesc într-un mediu în care nu se face performanţă la nivel foarte mare, cum să o facem? Cu ce? Dar nu la echipele naţionale. Dacă România a ajuns să nu aibă 15 -20 de jucători foarte buni, să construieşti o echipă care să se lupte în Europa atunci chiar că am ajuns de râsul lumii. Dacă ieşim la joc luăm multe, aşa citesc eu prin ziare. Ne apărăm. Nu mai atacăm, că nu avem voie. Echipele naţionale nu ies din 30 de metri. Ce să mai vadă cei de afară la noi? La ce să se mai uite? Ne-a dispărut curajul. Avem teamă, care ne duce la o lipsă de personalitate”, a afirmat Gheorghe Hagi.
El a criticat primăriile şi consiliile judeţene care nu putut face un stadion nou în 30 de ani.
“Să nu-mi spuneţi mie că în 30 de ani o primărie sau un consiliu judeţean nu poate să facă un stadion când e obligaţia lui să facă lucrul ăsta. E obligat, pentru că sunt singurele care se pot împrumuta 30 de ani, aşa am auzit. Ele se pot împrumuta la bancă pe 30 de ani, iar până în 17 sau 19 milioane de euro poţi să faci fără să ceri acordul de la Bucureşti. Poţi să îl faci intern. Aşa a făcut Petrolul stadion. O ştiu de la Vivi Răchită. Nu e frumos? 17 milioane a costat. De ce oraşele mari în 30 de ani nu au putut să renoveze două stadioane?”, a adăugat fostul internaţional.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Hagi a completat că în străinăte se investeşte mult în sport, doar la noi nu se întâmplă acest lucru.
“Domnilor, trebuie singuri să ne ridicăm, nu să vină ei să ne ajute. Ei nu o să vină să ne ajute niciodată. Trebuie să ridicăm noi. Înseamnă că nu vrem. Înseamnă că ceva în spate, cineva în spate nu vrea. Pentru că nu pot să-mi explic lucrul ăsta. România e o ţară foarte provocatoare şi foarte interesantă pentru cei de afară, că altfel, dacă nu era interesantă, nu cred că eram în comunitatea europeană. Dacă suntem în comunitatea europeană de ce nu vin oamenii mari? Pentru că în sport se investeşte mult. De ce la noi nu vine nimic? Totul se opreşte”, a mai declarat Hagi.
- Citește și
- ”Probabil Gigi mizează pe faptul că are calitate”. FCSB, o ”echipă foarte solidă”, dar el o va califica în turul următor din Conference League | EXCLUSIV
- Florin Răducioiu, uimit de ce a putut face un patron din Superliga! "Fără pic de coerenţă şi fără pic de inteligenţă. Nu vă puteţi bate joc de oameni în halul ăsta"
- Florin Răducioiu îi reaminteşte lui Laurenţiu Reghecampf ce i-a făcut Mihai Rotaru! "Trebuie să ai un pic de demnitate şi principii" | EXCLUSIV
- "50% dintre cluburile de la noi depind de banii din drepturile TV". Ce ar trebuie să se întâmple pentru ca echipele din Superliga să treacă la următorul nivel: "Vrem să creştem"
- Gică Hagi, ”scut” pentru jucătorul de la Farul ce a retrogradat în sezonul trecut. ”Nu ştiu cum a jucat la ceilalţi, dar la noi a fost cel mai bun”
- Gică Hagi, pregătit de orice în duelul cu Urartu, din Conference League: ”Vine nouă provocare. Jucăm la fel, cu o echipă campioană”
- Ce se întâmplă, de fapt, cu Gino Iorgulescu la LPF. Informaţii în premieră despre misterul "dispariţiei" sale pentru public: "Deşi voi îl criticaţi..."
- Cum vede Reghecampf revenirea lui Chiricheş în România: ”Trebuie să îi punem probleme”. Rivali, după ce au făcut istorie la FCSB
- Şumudică, cerut de urgenţă la un club din Superligă. ”Doar ei l-ar putea aduce în România”
- Dinamo a fost sancţionată de FRF după meciul cu Universitatea Craiova. Şi jucătorii au fost pedepsiţi după etapă
- OFICIAL | Rapid s-a despărţit de jucătorul adus de Adi Mutu de la Farul. Va juca tot în Superligă
- Gigi Becali a explicat cum a vrut să o preia pe CSA Steaua. ”Le-aş fi luat eu echipa, să mă joc cu ei”
- Când va fi gata de joc Valentin Mihăilă. Cei de la Parma îşi pun toate speranţele în internaţionalul român
Afla mai multe despre: gica hagi, gica hagi farul constanta