You are here:

Au evitat retrogradarea, iar acum sunt pe cale să dea două lovituri! Formaţia din Superliga cu planuri mari pentru sezonul viitor

Au evitat retrogradarea, iar acum sunt pe cale să dea două lovituri! Formaţia din Superliga cu planuri mari pentru sezonul viitor

Superliga

Comentarii

Petrolul Ploieşti, formaţie care a ratat calificarea în play-off, în acest sezon, a reuşit să evite retrogradarea în Liga 2, cu două etape înainte de finalul campaniei în play-out.

"Lupii galbeni" au planuri mari pentru sezonul viitor din Superliga, după un sezon pătat de probleme de ordin financiar, cât şi o schimbare la nivelul băncii tehnice. Cu Laszlo Balint pe bancă, după plecarea lui Florin Pârvu la FC Voluntari, Petrolul şi-a asigurat prezenţa în Superliga şi pentru sezonul viitor.

Acum ai nelimitat minute şi SMS, de la 3€/lună, abonament la portare. Oferta, la Orange

Claudiu Tudor, preşedintele celor de la Petrolul Ploieşti, vrea ca echipa sa să se impună şi în ultimul meci al acestui sezon, deşi este unul fără miză pentru formaţia prahoveană.

"Cu siguranţă, de la începutul meciului, primul 11 va arăta foarte bine la Iaşi. Am trăit, din păcate, anul trecut, un meci cu Chindia pe „Ilie Oană", în care toată lumea specula că vom da partida.

La 1-0 pentru Chindia, ce mai era! La 2-1 pentru noi, le-am închis gura tuturor şi am arătat că jucăm drept şi corect. La Iaşi le cer băieţilor atitudine pentru suporterii ce vor face deplasarea, pentru cei de acasă, pentru blazonul clubului în anul centenar", a declarat Claudiu Tudor, la GSP.

Gicu Grozav, aproape de o nouă aventură la Petrolul

Petrolul vrea să-şi asigure, pentru sezonul viitor, serviciile unor fotbalişti importanţi pentru echipă, în acest sezon. Este vorba de Gicu Grozav, unul dintre veteranii echipei din Ploieşti, cât şi despre Bart Meijers, fundaşul olandez în vârstă de 27 de ani, ajuns la Petrolul pe vremea în care formaţia evolua în eşalonul secund al fotbalului românesc. Claudiu Tudor a anunţat stadiul în care se află negocierile cu ambii jucători, cât şi noi veniri la echipa antrenată de Laszlo Balint, în această vară.

Acum ai 50% pentru 24 luni reducere la abonamente la trecerea de pe PrePay. Oferta, la Orange

"Cu Gicu Grozav e ca şi semnat. Cu Bart vedem ce reuşim după etapa asta. O să vedeţi şi veniri, dar să terminăm partida cu Iaşiul cu bine.", a mai spus Tudor.

Afla mai multe despre: petrolul ploiestigicu grozavbart meijersclaudiu tudor 

viewscnt
Articole similare