Srdjan Luchin a fost legitimat la Dinamo în perioada 2011-2013, iar acum fostul fundaş central a vorbit despre un moment extrem de tensionat din vestiarul "câinilor".
În aprilie 2013, înaintea finalulului de sezon, Cosmin Matei şi Andrei Cristea, doi jucători importanţi din lotul din acea perioadă al dinamoviştilor, au avut o altercaţie în timpul unui antrenament.
Deşi cei doi au negat atunci în presă că ar fi avut un conflict, Srdjan Luchin a dezvăluit acum că a avut loc o bătaie între Andrei Cristea şi Cosmin Matei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Ţin minte că s-au certat pe teren. Matei a avut o intreare urâtă la adresa lui Cristea. I-am despărţit eu acolo, pe teren. Pe urmă, după masa de prânz, eram în camera.
Iar Matei era pe hol. Era linişte şi l-am auzit pe Matei strigând ceva. L-a jignit. Şi după câteva secunde au auzit ţipete şi lovituri. Eram aproape de camera lui Matei. Am fost singurul care a intervenit. I-am despărţit. S-a adunat toată echipa. Cristea l-a pus atunci la punct. Matei era pe jos şi ţipa să nu-l mai lovească.
I-am despărţit şi după şi-au dat mâna. Dar astea se întâmplă. Am trăit peste tot. Nu cred că am fost la o vreo echipă la care să nu se fi întâmplat un asemenea conflict" , a declarat Srdjan Luchin pentru gsp.ro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- OFICIAL | Junior Morais, până în 2024 la Rapid. Fundaşul a semnat prelungirea contractului
- Continuă criticile la adresa lui Denis Alibec. Chivulete, ”victima” atacantului: ”Urât ce i-a făcut. S-a dus la intimidare” | EXCLUSIV
- Caz uluitor. Un fotbalist care a jucat la Cupa Mondială din Qatar, reţinut în China. De ce este acuzat
- ”Arena Naţională nu are aviz ISU. Categoric se poate întâmpla o tragedie, moare toată lumea”. Acuzaţii scandaloase în legătură cu cel mai mare stadion din ţară
Afla mai multe despre: dinamo