Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Becali, ofertă fabuloasă pentru vedeta rivalei! 30.000 € salariu lunar şi 250.000 € primă de instalare pentru a semna cu FCSB

Becali, ofertă fabuloasă pentru vedeta rivalei! 30.000 € salariu lunar şi 250.000 € primă de instalare pentru a semna cu FCSBgalerie foto

FCSB

Comentarii

O oferă făcută de Gigi Becali pentru starul unei rivale a fost dezvăluită recent, iar sumele oferite de latifundiar depăşesc aproape orice altă propunere pe care i-a făcută vreunui jucător în ultimii ani, acesta fiind dispus să îl îmbogăţească pe jucătorul dorit.

În vara acestui an, Florin Tănase a părăsit-o într-un final pe FCSB, după şase sezoane petrecute la Bucureşti, acesta semnând cu Al Jazira, din Emiratele Unite Arabe, după ce i-a fost plătită clauza de reziliere de trei milioane de euro.

Înaintea plecării, internaţionalul român era cel mai bine plătit fotbalist din Liga 1, cu un salariu lunar de 30.000 de euro. CFR avusese fotbalişti care încasau mai mult, dar plecaseră între timp de la club.

Aşadar, când a apărut informaţia că Gigi Becali i-a oferit starului unei rivale acelaşi salariu şi o primă de instalare de 250.000 de euro, era clar că latifundiarul era foarte dornic să îl aducă pe acesta la Bucureşti.

Playsport a dezvăluit informaţia, punctând că Gigi Becali a transmis oferta prin impresara Anamaria Prodan, în perioada în care relaţiile dintre FCSB şi aceasta încă erau bune.

Becali, ofertă fabuloasă pentru vedeta rivalei

Alex Ioniţă, pe acea vreme la Astra, în prezent la Rapid, era fotbalistul dorit cu ardoare de finanţatorul vicecampioanei, informaţie dezvăluită iniţial chiar de jucător.

Decarul Rapidului divulgase faptul că Anamaria Prodan îi propusese să meargă la FCSB, dar nu spusese sumele uriaşe pe care le-a refuzat din loialitate pentru echipa sa de suflet.

Oricum aflat pe picior de plecare de la Astra la acel moment, Ioniţă a făcut pasul până la urmă la CFR Cluj, dar nu s-a putut impune în Gruia, întrucât nu era genul de jucător dorit de Dan Petrescu.

Deşi ”Bursucul” insistase pentru transfer, tot el a fost cel care l-a lăsat constant pe bancă pe Ioniţă, înainte de a îl împrumuta la Universitatea Craiova, unde, din nou, nu a dat randament.

Revenit la Rapid, acasă, la începutul sezonului trecut, noul decar al echipei, după plecarea lui Rareş Ilie, a avut nevoie de câteva luni pentru a se reacomoda în Giuleşti, dar a început să arate aceleaşi sclipiri din tinereţe în 2022.

Pe lângă transferul picat la FCSB, Alex Ioniţă a ratat şi un transfer la Legia Varşovia.

Afla mai multe despre: alex ioniţă 

viewscnt
Articole similare