You are here:

Bernd Storck rămâne cu picioarele pe pământ după victoria cu CFR. ”Trebuie să ne liniştim.” Ce a declarat antrenorul lui Sepsi

Bernd Storck rămâne cu picioarele pe pământ după victoria cu CFR. ”Trebuie să ne liniştim.”  Ce a declarat antrenorul lui Sepsi

Superliga

Comentarii

Sepsi a urcat pe loc de play-off în Superligă după al treilea succes consecutiv, scor 2-1, contra lui CFR Cluj. Covăsnenii sunt pe poziţia a cincea, cu 29 de puncte, însă Bernd Storck face apel la calm, deşi a reuşit să o readucă pe Sepsi pe linia de plutire.

”Mă simt foarte bine, dar a fost un meci foarte greu. Am întâlnit un adversar poarte puternic. Am încercat să jucăm cu mai mult curaj, să avem mai multă forţă. A fost un moment-cheie când au avut şansa să facă 2-0, iar meciul probabil s-ar fi terminat atunci.

Mă bucur că au marcat cei doi, împreună facem treabă bună. Am mai avut ocazii de gol, am fost mai concentraţi. Am avut mai multă consistenţă pe flancuri. În prima repriză CFR Cluj a făcut un pressing foarte bun, în repriza a doua nu au mai reuşit.

Trebuie să ne liniştim şi să ne pregătim pentru meciul următor. (n.r. Vor fi transferuri în iarnă?) În acest moment, nu ştiu. Vom discuta cu managementul echipei şi vom hotărî ce este bine pentru echipă”, a spus Bernd Storck, la finalul meciului cu CFR.

În ultima etapă din acest an, Sepsi se va deplasa pe terenul lui Hermannstadt, joi, pe 21 decembrie, de la ora 17:00. Partida va fi transmisă în direct de Orange Sport 1.

Afla mai multe despre: sepsisuperligăbernd storck 

viewscnt
Articole similare