Constantin Budescu (35 de ani) a înscris o "dublă" pentru echipa sa, Gloria Buzău, în partida buzoienilor de pe teren propriu cu FC Hermannstadt.
Mijlocaşul ofensiv al echipei antrenate de Eugen Neagoe s-a făcut din nou remarcat în tricoul formaţiei nou promovate. Mijlocaşul ajuns la vârsta de 35 de ani s-a despărţit de Farul Constanţa după un an petrecut la formaţia lui Gheorghe Hagi. Veteranul nu a pierdut timpul şi a acceptat propunerea venită din partea celor de la Gloria Buzău.
Ajuns la cinci reuşite în 13 partide, Budescu este la un singur gol de a-şi egala cifrele reuşite în sezonul trecut, în tricoul Farului Constanţa. În sezonul trecut, Budescu reuşea să înscrie de şase ori pentru Farul, în Superliga.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Emil Grădinescu a vorbit despre reuşitele lui Budescu, în ciuda vârstei fotbalistului de la Gloria Buzău, cât şi a condiţiei fizice şi a greutăţii.
Emil Grădinescu: "Chiar dacă ai nişte kile în plus, poţi să fi numărul unu"
"Chiar dacă ai nişte kile in plus şi nu te mai ţine condiţia fizica, in ciuda acestor lipsuri, poţi să fi numărul unu în lume", a declarat Emil Grădinescu, la Prima Sport.
În următoarea etapă, Gloria Buzău se deplasează pe terenul celor de la UTA Arad. După victoria obţinută în faţa celor de la FC Hermannstadt, buzoienii au urcat pe poziţia a 14-a a clasamentului Superligii, cu 13 puncte după 13 etape.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Mircea Rednic şi-a dezvăluit planul. Îşi doreşte un fotbalist de la Rapid: "Cred că şi el vrea"
- Antonio Luna, ultimul jucător ajuns la Dinamo, şi-a motivat decizia de a semna în Superliga: "Un club istoric". Cum vede derby-ul cu FCSB
- Liga 2 | FC Arges a bătut-o pe Chindia Târgovişte
- VIDEO | Rapidistul care a "învăţat meserie" de la mai multe staruri din Premier League a povestit tot: "Mi s-a părut fascinant"
- Louis Munteanu ţinteşte spre naţionala lui Mircea Lucescu: "E foarte mare dorinţa". Ce a spus despre transferul în străinătate
- MM Stoica, mesaj pentru Rareş Ilie: ”Dacă ai puterea să scrii asta!”
- VIDEO | La opt luni de la "escapada" de la Iaşi, Andrei Borza şi-a exprimat regretul: "Oamenii îşi aduc aminte doar de momentele rele"
- Dan Petrescu le dă emoţii clujenilor: ”Am avut o ofertă foarte mare!”
Afla mai multe despre: gloria buzau, constantin budescu, superliga, emil gradinescu, fc hermannstadt