Într-un răspuns oficial, Ministerul Sportului anunţă că FCSB a fost înfiinţată în anul 2003.
Ministerul Sportului i-a oferit un răspuns oficial unui suporter stelist care a solicitat Certificatul de Identitate Sportivă al FCSB-ului.
În documentul oficial, forul condus de Eduard Novak precizează că CIS-ul FCSB-ului datează din anul 2003, atunci când Gigi Becali a preluat echipa.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
FCSB a obţinut în 2003 Certificatul de Identitate Sportivă
Pagina de Facebook ”Glasul Armatei”, care aparţine unui grup de suporteri ai Stelei, a publicat un document oficial al Ministerului Sportului, în care se arată că FCSB a obţinut CIS-ul în 2003.
Este anul în care Gigi Becali a devenit patronul echipei din Liga 1. Atunci, omul de afaceri din Pipera a înfiinţat o nouă societate, pe care a denumit-o FC Steaua SA şi care a preluat, printre altele, lotul de jucători de la fosta AFC Steaua - care i-a aparţinut lui Viorel Păunescu.
Însă, deşi în acel an a cerut şi un nou Certificat de Identitate Sportivă, noua echipă - FC Steaua SA (devenită între timp FCSB) - a fost primită direct în Liga 1, în locul fostei AFC Steaua.
Răspunsul Ministerului Sportului confirmă, astfel, printr-un document oficial că FCSB a fost înfiinţată în 2003.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Gigi Becali a cerut atunci şi înregistrarea unei noi mărci, dar a fost refuzat
Cu un club nou înfiinţat, pe un CIS nou, Gigi Becali a cerut atunci acceptul celor de la CSA să înregistreze şi marca ”Steaua Bucureşti” pentru noua echipă.
Însă fostul europarlamentar a fost refuzat. Ulterior, Gigi Becali a îngregistrat marca ”Steaua Bucureşti” fără să mai ţină cont de poziţia Clubului Sportiv al Armatei.
Ulterior, CSA Steaua a depus o plângere în instanţă prin care a cerut anularea mărcii ”Steaua Bucureşti” pe care Gigi Becali a înregistrat-o fără acceptul clubului Armatei.
În decembrie 2014, printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, judecătorii au decis că Gigi Becali a înregistrat ilegal marca ”Steaua Bucureşti” şi i-au interzis să o mai folosească.
- Citește și
- Guardiola, dat pe spate de un fost jucător de la CFR Cluj: ”A rămas impresionat de felul în care interpretează jocul”
- Transferul carierei pentru un fotbalist din Superligă: ”A semnat”. Din lupta împotriva retrogradării, a ajuns să se bată pentru titlu în România!
- Poveste savuroasă. Ionuţ Luţu a lăsat totul în urmă pentru a se întâlni cu o fată: ”A avut o problemă cu o domnişoară” :)
Afla mai multe despre: fcsb