Ciprian Deac (37 de ani) are parte de un an 2023 extrem de dificil. Încă din luna aprilie se confruntă cu probleme medicale, care îl ţin departe de gazon şi nu poate participa aşa cum trebuie la pregătirea de vară a echipei pentru noul sezon.
CFR Cluj trece prin multiple schimbări în ceea ce priveşte lotul de jucători în această perioadă.
Unii pleacă, alţii vin, iar aşteptările conducerii formaţiei din Gruia sunt un sezon mult mai reuşit decât precedentul, încheiat pe locul 3, care a dat posibilitatea participării în următoarea ediţie a preliminariilor Conference League.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Vasile Mogoş este cea mai recentă noutate din lotul lui CFR Cluj, dar o serie de alţi jucători sunt pe picior de plecare.
Printre ei se află titulari ca Andrei Burcă sau Simone Scuffet. Inclusiv Cristi Manea ar fi primit oferte extrem de interesantă din străinătate.
Totodată, există veşti şi cu privire la jucătorii absenţi din cauza problemelor medicale, aşa cum este şi cazul lui Ciprian Deac.
Când va reveni Ciprian Deac. În ce stare se află după intervenţia chirurgicală: ”Noroc că am rămas în ţară” | EXCLUSIV
Specialistul fazelor fixe de la CFR Cluj şi piesă de bază în ultimele sezoane, Deac se confruntă încă din luna aprilie cu o accidentare la genunchi, pe care a suferit-o în play-off-ul sezonului precedent.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Problema medicală a jucătorului de 37 de ani s-a accentuat în cantonamentul din Poiana Braşov şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale.
Aceasta a decurs foarte bine, aşa cum susţine Cristi Balaj, preşedintele ardelenilor, care a mai oferit şi alte detalii cu privire la starea medicală a jucătorului.
Astfel, Ciprian Deac a început să meargă şi s-a alăturat din nou echipei, iar revenirea sa completă ar putea avea loc în circa trei săptămâni.
”Din dorinţa de a se alătura cât mai repede echipei (n.r. jucătorii), noi am rămas în ţară (n.r. pentru cantonament).
Deac, de exemplu, noroc că am rămas în ţară, i-am rezolvat intervenţia chirurgicală. Deja s-a alăturat echipei, deja umblă. El zice că în trei săptămâni revine”, a declarat Balaj, pentru Orange Sport.
În acest sezon, Ciprian Deac a evoluat în 50 de partide pentru CFR Cluj în toate competiţiile. A oferit opt goluri şi 15 pase decisive.
Totodată, el a mai suferit o accidentare şi la umărul stâng, tot în play-off-ul Superligii din sezonul precedent.
- Citește și
- Cine e, de fapt, patronul din acte la FCSB. Răsturnare de situaţie după ce Gigi Becali anunţase că renunţă
- VIDEO | "Mama, nea Cristi, uite aşa ne faci!". Panduru, reacţie savuroasă în direct la TV când l-a auzit pe Balaj. Ce l-a provocat
- Rapid tremură înainte de startul sezonului! Mutu se află pe lista unei echipe din străinătate
Afla mai multe despre: cfr cluj, ciprian deac, deac accidentat