Irina Begu a avut mari emoţii la Roland Garros după ce a lovit cu racheta, din greşeală, un copil aflat în tribune.
Irina Begu s-a calificat în turul 3 la Roland Garros după ce a trecut în 3 seturi de Ekaterina Alexandrova, numărul 31 WTA: 6-7, 6-3, 6-4.
În ultimul set, când Alexandrova conducea cu 2-0, Irina Begu a lovit din greşeală un copil aflat alături de părinţii săi în tribune.
Reacţia organizatorilor Roland Garros după ce Irina Begu a lovit din greşeală un copil
Meciul dintre Irina Begu şi Ekaterina Alexandrova a fost foarte intens şi a durat două ore şi 38 de minute. Sportiva noastră a reuşit să se impună în cele din urmă, dar partida ar fi putut să se termine prost pentru ea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În setul decisiv, când Alexandrova conducea cu 2-0, Irina Begu s-a enervat şi a dat cu racheta de pământ în timp ce se îndrepta înspre banca ei.
Racheta a ricoşat însă înspre tribuna aflată în spatele băncii şi aceasta a lovit un copil. Partida a fost întreruptă câteva minute, timp în care Ekaterina Alexandrova a cerut ca Irina Begu să fie descalificată.
Până la urmă, arbitrul a decis ca meciul să continue, după ce părinţii au dat asigurări că băiatul este bine şi Irina Begu s-a ales cu un avertisment.
Într-un comunicat oficial, organizatorii Roland Garros au explicat incidentul şi motivul pentru care arbitrul a decis să nu o descalifice pe Irina Begu:
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”După ce şi-a pierdut serviciul (0-2 în ultimul set), în timp ce mergea către banca sa, Irina Camelia Begu a dat cu racheta de pământ, în apropiere de banca ei, iar racheta a ricoşat peste bancă, în zona spectatorilor.
Racheta s-a oprit accidental în zona spectatorilor, unde a şters un tânăr spectator.
După ce iniţial s-a speriat, spectatorul s-a dovedit a fi ok. Supervizorul Grand Slam-ului a vorbit cu părinţii care-l însoţeau pe copil şi părinţii au confirmat că băiatul este bine şi n-a fost rănit.
Conform procedurilor, un avertisment pentru comportament nesportiv i-a fost acordat jucătoarei”, se arată în comunicatul Roland Garros.
După meci, Irina Begu a mers din nou să se asigure că băiatul este OK şi şi-a prezentat din nou scuze pentru incident. Românca în vârstă de 31 de ani l-a îmbrăţişat pe copil şi a făcut o poză alături de el.
- Citește și
- Un "magician", dorinţa lui Ten Hag la United! Vrea un fotbalist de la o rivală din Premier League
- VIDEO | Kayserispor, cu Silviu Lung Jr. în poartă, a pierdut finala Cupei Turciei în prelungiri, scor 2-3, cu Sivasspor
- Halep a recunoscut că a vrut să se lase de tenis. Mesajul surprinzător postat de Simona după eliminarea de la Roland Garros: "Nu e deloc uşor"
Afla mai multe despre: irina begu