Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ce lovitură! Mircea Lucescu ar urma să vină la un club din România: ”Am promis, eu mă ţin de cuvânt”

Ce lovitură! Mircea Lucescu ar urma să vină la un club din România: ”Am promis, eu mă ţin de cuvânt”

Fotbal intern

Comentarii

Mircea Lucescu spune că se va ţine de promisiune şi va veni la una dintre marile echipe din România. Dar pune o condiţie.

Ajuns la 77 de ani, Mircea Lucescu antrenează în continuare şi nu se gândeşte prea curând la retragere.

Antrenorul lui Dinamo Kiev ar putea reveni în fotbalul românesc, la una dintre echipele mari de la noi.

Mircea Lucescu ar putea veni la un mare club din România: ”Am promis”

Legendarul antrenor român a fost prezent la gala în care CS Dinamo şi-a premiat cei mai buni sportivi din anul 2022. Mircea Lucescu n-a stat prea mult şi a recunoscut că a venit mai ales la insistenţele lui Dănuţ Lupu, fostul său elev.

La plecare, Mircea Lucescu le-a reaprins speranţele suporterilor dinamovişti.

Antrenorul lui Dinamo Kiev a fost întrebat dacă se va ţinea de promisiunea pe care a făcut-o, cum că va reveni la Dinamo dacă se va construi un nou stadion:

”(Veniţi la Dinamo dacă se face stadionul?) Eu am promis că fac efortul să mă menţin tânăr pentru a putea continua. Am promis, eu mă ţin de cuvânt”, a spus râzând Mircea Lucescu.

Cât despre un nou stadion, Lucian Bode - ministrul de Interne - i-a transmis inclusiv lui Mircea Lucescu faptul că s-a încheiat licitaţia pentru studiul de fezabilitate:

”(Domnul Bode v-a mai spus ceva legat de stadion?) A făcut acum o declaraţie. A spus că din primăvară vor începe să studieze exact ceea ce trebuie să facă. După 90 de zile se va lua hotărârea cine se va ocupa de construcţia stadionului”, a mai spus Mircea Lucescu.

Lucian Bode a promis un nou stadion: ”Este un obiectiv al meu”

La gala de premiere a CS Dinamo a fost prezent şi Lucian Bode, ministrul de Interne - de care aparţine clubul din Ştefan cel Mare.

Aici, Lucian Bode a promis că demolarea şi reconstrucţia noului stadion va începe în perioada următoare.

Ministrul de Interne susţine că s-au făcut paşi concreţi şi acum s-a încheiat licitaţia pentru studiul de fezabilitate.

Lucian Bode susţine că în locul vechiului stadion va fi construt un complex sportiv nou, care va costa aproximativ 350 de milioane de lei. Adică în jur de 70 de milioane de euro:

”Am spus de la preluarea mandatului că un obiectiv al meu este acela de a realiza un complex sportiv modern pe actualul amplasament al stadionului Dinamo.

Suntem în acest moment într-o situaţie fericită în care, zilele trecute, s-a finalizat licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate. Termenul este stabilit prin contract, 90 de zile, valoarea contractului este de 800.000 de lei.

Noi estimăm că vom putea să construim un complex sportiv pe actualul amplasament al stadionului Dinamo, de aproximativ 25.000 de locuri, valoarea lui fiind estimată de noi la 350 de milioane de lei”, a spus Lucian Bode.

Afla mai multe despre: mircea lucescu 

viewscnt
Articole similare