Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ce trebuie să facă FCSB pentru a lua titlul: ”Vor fi campioni dacă vor reuşi”. Rapidul, încotro: ”S-a văzut” | EXCLUSIV

Ce trebuie să facă FCSB pentru a lua titlul: ”Vor fi campioni dacă vor reuşi”. Rapidul, încotro: ”S-a văzut” | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

FCSB şi Rapid sunt rivalele la titlu din actuala ediţie a Superligii României. Totul se va decide în urma celor 10 meciuri care vor avea loc în play-off, unul care începe chiar la finalul acestei săptămâni, iar Nicolae Dică a vorbit despre subiect.

Lupta la titlu din Superliga României în acest sezon se anunţă mai pasionantă decât oricând. FCSB şi Rapid sunt echipele care luptă pentru supremaţia internă.

Punct culminant pentru FCSB în acest sezon: ”Vor fi foarte importante pentru ei”

În momentul de faţă, giuleştenii au avantajul moral al victoriei la scor din derby-ul de pe Arena Naţională (4-0), în timp ce formaţia roş-albastră are un avans de cinci puncte după rotunjire la intrarea în play-off.

Fostul antrenor al FCSB-ului, Nicolae Dică, a abordat subiectul acestei lupte intense la titlu din României şi a precizat că dacă FCSB obţine nouă puncte din primele trei meciuri din play-off, atunci va lua campionatul.

”A venit acest duş rece pentru cei de la FCSB, dar au şanse mari de a câştiga în continuare campionatul pentru că au un lot bun, au arătat pe parcursul acestui campionat constanţă în jocuri şi rezultate. Eu cred că a fost doar un accident acest meci cu Rapidul. 

Primele trei jocuri vor fi foarte importante pentru ei. Dacă vor câştiga cele trei jocuri, sunt campioni, eu aşa cred, vor fi campioni dacă vor reuşi să facă nouă puncte.

Rapid arată foarte bine, au adus jucători cu calitate de la mijloc în sus, care pot face diferenţa, s-a văzut, au fanii alături de ei, sunt uniţi şi sunt o nucă tare, cum sunt şi cei de la CFR”, a declarat Dică, pentru Orange Sport. 

De asemenea, Nicolae Dică a vorbit şi despre Florinel Coman şi Albion Rrahmani, cei mai în formă jucători ai celor două contracandidate la titlu.

”Coman este într-o formă foarte bună, practic. Pe noi ne-a bătut singur cu două execuţii senzaţionale. Şi Rrahmani îmi place de la Rapid, un atacant cu calitate, cu viteza, cu execuţie, un jucător foarte bun, dar aş merge pe Coman că e român de-al nostru”, a completat Dică.

FCSB şi Rapid se vor întâlni de două ori şi în play-off. Prima oară va fi gazdă FCSB, în timp ce meciul direct din ultima etapă va avea loc pe terenul Rapidului.

Afla mai multe despre: fcsbrapidsuperliganicolae dica 

viewscnt
Articole similare