Rodrygo este omul momentului la Real Madrid, iar acesta are o relaţie specială cu un coechipier, una de tată-fiu.
Rodrygo a fost unul dintre eroii lui Real Madrid în partida de vis cu Manchester City, din manşa retur a semifinalelor din Liga Campionilor.
”Cetăţenii” conduceau cu 1-0 datorită reuşitei lui Mahrez ('73) şi aveau avantaj de 5-3 la general, fiind ca şi calificaţi în finala Ligii Campionilor de la Paris.
Totuşi, finalul a fost unul de coşmar pentru Pep Guardiola şi elevii săi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Intrat în minutul 68, în locul lui Kroos, Rodrygo a fost eroul madrilenilor în primele 90 de minute. Acesta a marcat în minutul 90 şi a realizat ”dubla” un minut mai târziu, trimiţând partida în extra time, acolo unde Benzema a consemnat victoria şi, totodată, calificarea Realului în ultimul act al competiţiei.
Cine şi cât de tânăr este tatăl lui Rodrygo, omul momentului la Real Madrid. Modric, uluit: ”Îmi spune mereu fiu, eu îi spun tată”
Peste noapte, Rodrygo a ajuns un superstar şi a intrat definitiv în inimile fanilor ”blancos”, dar foarte puţine se ştiu despre cine este de fapt acest nou idol de pe ”Bernabeu”.
Sosit în 2019 la Madrid, Rodrygo, pe numele său complet Rodrygo Silva de Goes, este un produs al celor de la Santos, club care l-a cedat contra sumei de 45 de milioane de euro.
Acesta este fiul lui Eric Batista de Goes, fost fundaş dreapta, şi al artistei Denise Goes. Născut pe 9 ianuarie 2001, Rodrygo mai are o soră, pe Ana Julya, născută în ianuarie 2018.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Interesant este faptul că tatăl lui Rodrygo (21 de ani), cunoscut drept Eric, are în momentul de faţă 37 de ani (născut pe 23 iulie 1984), ceea ce înseamnă că avea doar 16 ani când jucătorul lui Real Madrid venea pe lume.
Tatăl lui Rodrygo este doar cu un an mai în vârstă decât Modric, care a glumit cu Rodrygo pe seama acestui aspect.
Jucătorul de 21 de ani a explicat care este relaţia sa cu veteranii din lotul lui Real Madrid şi a povestit ce i-a spus Modric legat de respect.
Tânărul fotbalist brazilian a dezvăluit că i se adresează acestuia cu ”tată”, iar, la rândul său, mijlocaşul croat îl numeşte ”fiu”.
”Când a aflat că tatăl meu avea 35 de ani (n.r. în 2020), nu a crezut”, a început jucătorul de 21 de ani.
”Apoi mi-a spus că ar trebui să-l respect pentru că era suficient de mare pentru a fi tatăl meu. De atunci el îmi spune mereu fiu şi eu îi spun tată”, a adăugat salvatorul celor de la Real Madrid, într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri pe Twitter cu fanii ”galacticilor”, în vara anului 2020.
Modric couldn’t believe Rodrygo’s dad is 35 pic.twitter.com/kjeZTkkiO1
— B/R Football (@brfootball) July 25, 2020
Rodrygo: “Modric didn’t believe that my father was 35, he said, “respect me then, I’m old enough to be your father.” Since then he always calls me son and I call him dad. We have a very good relationship, a relationship of father and son.” [marca] pic.twitter.com/tuXxhE5Y3z
— SB (@Realmadridplace) July 25, 2020
- Citește și
- Reacţia lui Salah după calificarea Realului în finala Ligii Campionilor. Egipteanul, în faţa revanşei pe care o aşteaptă din 2018
- ISTORIE | Carlo Ancelotti a devenit antrenorul cu cele mai multe finale ale Ligii Campionilor în palmares. Ce nume uriaşe se află acum în urma italianului
- Concluzia lui Guardiola după coşmarul de pe Bernabeu! ”Am fost aproape, însă n-am reuşit!”
Afla mai multe despre: rodrygo, real madrid, modric