Duminică, Nicolae Dică a reuşit să înregistreze, în sfârşit, prima victorie în campionat după revenirea la FCSB, după două remize la rând, cu FC U Craiova şi CS Mioveni. Roş-albaştrii au revenit de la 0-2 cu Chindia şi s-au impus cu 3-2.
În a cincea etapă a Ligii 1, FCSB a reuşit să înregistreze prima victorie a sezonului din campionat, de asemenea, implicit, prima în Liga 1 după revenirea lui Nicolae Dică la club.
După remizele cu FC U Craiova şi CS Mioveni, roş-albaştrii au reuşit într-un final să câştige, dar au făcut-o chinuit, din propria vină.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Deşi Chindia se afla în inferioritate numerică încă din primele minute, echipa pregătită de Adrian Mihalcea a reuşit să puncteze de două ori în poarta vicecampioanei după eliminare.
După pauză, conduşi la două goluri, cei de la FCSB au reuşit să întoarcă scorul şi să se impună, graţie schimbărilor făcute de Nicolae Dică, dar şi datorită situaţiei în care se afla adversarul.
Bogdan Rusu, titular, a fost înlocuit la pauză, iar prestaţia sa nu l-a impresionat deloc pe Basarab Panduru, care l-a ”dat dispărut” pe acesta în urma partidei.
Cine va fi vârful FCSB-ului în duelul cu Viking? Analiza lui Basarab Panduru
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Această observaţie a expertului Orange Sport a dus la o discuţie în legătură cu planul FCSB-ului pentru meciul cu Viking, specific, pe cine va titulariza Nicolae Dică în atac.
Tavi Popescu şi Andrei Cordea vor fi în primul 11 cu siguranţă, astfel că două poziţii sunt rămase, probabil aripă stânga şi vârf, posturi pentru care se vor lupta Bogdan Rusu, David Miculescu şi Florinel Coman.
”Ar putea să joace poziţia asta, dar dacă dădea cel mai bun randament vârf, de ce nu l-au băgat cei de la UTA vârf? Are o accidentare, dar vine, joacă 90 de minuite.
Coman, surpriză, dupa 18 centimetri de ruptură şi joci, în opinia mera, prea mult azi. Nu ştiu dacă după refacerea miraculoasă e apt de joc 90 de minute duminică şi 90 joi.
Pare Cordea în dreapta, Popescu undeva, nu ştim unde, şi Miculescu, Rusu, Coman... o să joace doi dintre cei trei”, a declarat Basarab Panduru, la Orange Sport.
- Citește și
- Deşi a învins-o pe campioană, Mihai Teja nu este mulţumit de prestaţia echipei sale: ”Nu jucăm ceea ce îmi doresc, îi mulţumim lui Dumnezeu că a fost azi cu noi”
- VIDEO | Ionuţ Radu a îngropat-o pe Cremonese! Românul a gafat incredibil la ultima fază: echipa sa, înfrântă după ce a sărit cu mingea în poartă
- Imediat după demiterea unui tehnician din Liga 1, Marius Şumudică a purtat o discuţie cu patronul clubului: ”Mi-a explicat de ce fel de antrenor are nevoie”
Afla mai multe despre: basarab panduru