Deşi a condus la două goluri, România a reuşit să scoată doar o remiză din duelul cu Israel.
Echipa naţională a României a făcut deplasarea în Isreal pentru a disputa a doua partidă din mandatul lui Edi Iordănescu.
După înfrângerea dezamăgitoare de la debutul noului selecţioner, scor 0-1, împotriva Greciei, fanii ”tricolori” sperau la o prestaţie mai bună din partea naţionalei.
Iar, în prima repriză, România a arătat ca echipa pe care şi-au dorit suporterii mereu să o vadă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Jocul de pase a mers, artificiile tehnice ale jucătorilor au dat roade, iar naţionala lui Iordănescu avea deja un avans de două goluri după nici jumătate de oră de joc.
Victoria părea că va aparţine sigur ”tricolorilor”, însă israelienii au intrat mai decişi pe tereni în partea secundă şi au reuşit egalarea.
Munas Dabbur a reuşit să marcheze o dublă pentru gazde, iar Iordănescu jr. a rămas fără victorie după primele două meciuri.
În urma partidei, Basarab Panduru, proaspăt revenit la Orange Sport, a analizat jocul echipei naţionale.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Concluziile lui Panduru după Israel - România 2-2
Panduru a recunoscut că nu se aştepta ca israelienii să egaleze, deşi a fost mai încurajat de jocul României din acest meci, decât de cel de la duelul cu Grecia.
”Nu mă gândeam niciodată, după prima repriză, că se va ajunge la scorul acesta. Nu mă mira, la ocaziile pe care le-au avut în repriza a doua, dacă ne şi băteau.
Totuşi rămân calm, e amical, sunt şi lucruri bune, o repriză bună, una slabă. La pauză aş fi zis că noi câştigăm meciul.
Au avut un grăsan în teren, numărul 16 (n.r. Abu Fani), nu te aşteptai să îl vezi la vreo naţională.
Dar Isrealul nu mă miră, au băgat unul de 120 de kilograme vârf de atac. Noi am arătat bine pe contraatac.
Nu mă gândeam că poate să aibă Isreal resurse să întoarcă scorul.
L-au introdus pe Solomon la pauză, s-a văzut că este un jucător bun, Dabbur nu mai e ce era la Salzburg”, a declarat Basarab Panduru, pentru Orange Sport.
- Citește și
- ”Ne facem de râs în toată lumea”. Florin Prunea cere desfiinţarea echipei
- Decizie de ultimă oră luată de FRF! Burleanu îşi sabotează contracandidaţii. Cum îşi asigură al treilea mandat la şefia federaţiei | EXCLUSIV
- Naomi Osaka, nedumerită după ce Will Smith a fost premiat la Gala Premiilor Oscar: ”A fost un film despre tenis?”
Afla mai multe despre: basarab panduru