Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Dacă nu îi poţi învinge, te alături lor. Trădare în Bundesliga. Pleacă de la Borussia Dortmund şi semnează cu rivalii de la Bayern Munchen

Dacă nu îi poţi învinge, te alături lor. Trădare în Bundesliga. Pleacă de la Borussia Dortmund şi semnează cu rivalii de la Bayern Munchen

Bundesliga

Comentarii

Încă o ”trădare” la nivel în Bundesliga! Unul dintre cei mai importanţi jucători din ultimii ani de la Borussia Dortmund o va părăsi şi va semna cu marii rivali de la Bayern Munchen.

Dacă nu îi poţi învinge, te alături. Trădare în Bundesliga. Pleacă de la Borussia Dortmund şi semnează cu rivalii de la Bayern Munchen

Ajuns la final de contract cu Borussia Dortmund, internaţionalul portughez Raphael Guerreiro va semna cu Bayern Munchen, a anunţat, duminică dimineaţă, preşedintele clubului bavarez, Herbert Hainer.

"Cele două transferuri pe care le-am finalizat, sau pe care suntem pe cale să le finalizăm, nu ne-au costat nimic, deoarece jucătorii erau la final de contract", a declarat el.

Cu o zi înainte, vorbind cu radiodifuzorul DAZN înainte de finala Ligii Campionilor, Karl-Heinz Rummenigge, membru al Consiliului de Supraveghere al clubului, subliniase: "Cu Laimer şi Guerreiro, am obţinut jucători buni".

În timp ce sosirea mijlocaşului defensiv Konrad Laimer a fost oficializată vineri, pe o perioadă de patru ani, clubul nu a anunţat încă oficial semnătura lui Raphaël Guerreiro şi, mai ales, durata contractului său la Bayern.

În vârstă de 29 de ani, Raphael Guerreiro a ajuns la Borussia Dortmund în 2016, de la Lorient, pentru 12 milioane de euro.

A jucat 224 de meciuri şi a reuşit 40 de goluri şi 50 de pase decisive în toate competiţiile în tricoul galben-negrilor.

Cotat la 20 de milioane de euro, fundaşul stânga are şi 63 de selecţii şi patru goluri pentru naţionala Portugaliei.

Afla mai multe despre: bundesligaborussia dortmundbayern munchenraphael guerreiro 

viewscnt
Articole similare