Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Dan Petrescu, rezultat important în sferturile Ligii Campionilor Asiei. Cum se vede returul pentru Jeonbuk

Dan Petrescu, rezultat important în sferturile Ligii Campionilor Asiei. Cum se vede returul pentru Jeonbuk

Stranieri

Comentarii

Jeonbuk a obţinut un rezultat de egalitate pe teren propriu în turul sferturilor de finală a Ligii Campionilor Asiei, împotriva celor de la Ulsan.

În duelul între cele două echipe de play-off din campionatul Coreei de Sud, Jeonbuk a deschis scorul în minutul 4 prin reuşita lui Song Min-Kyu.

Echipa lui Dan Petrescu şi-a continuat parcursul bun din primul act. Jeonbuk a obţinut o lovitură de la 11 metri în minutul 25, executată de brazilianul Orobo. Atacantul brazilian a ratat, iar scorul a rămas 1-0. Oaspeţii de la Ulsan, campioana Coreei de Sud în sezonul precedent, au egalat în minutul 77, prin reuşita lui Lee Myung-Jae.

Meci cât un sezon pentru Dan Petrescu, în Liga Campionilor Asiei

Astfel, returul de pe stadionul campioanei Coreei de Sud se anunţă incendiar. Jeonbuk, alături de Dan Petrescu îşi pot obţine un loc în semifinalele Ligii Campionilor Asiei, acolo unde vor întâlni câştigătoarea dintre Shandong Taishan şi Yokohama Mariners.

În cealaltă parte a tabloului, Al-Ain, grupare din Emiratele Arabe Unite a obţinut o victorie pe teren propriu împotriva celor de la Al Nassr, echipă la care joacă Cristiano Ronaldo. Al Hilal o găzduieşte pe Al Ittihad, într-o confruntare dintre actualul lider al clasamentului din Arabia Saudită şi campioana sezonului trecut.

În campionat, Jeonbuk a obţinut un rezultat de egalitate în debutul noului sezon, pe teren propriu, cu Daejeon. Dan Petrescu a încheiat sezonul precedent, sezonul său de debut pe banca celor de la Jeonbuk, pe poziţia a patra, poziţie care îi asigură prezenţa în Liga Campionilor Asiei 2, a doua competiţie continentală intercluburi ca valoare, în Asia.

Afla mai multe despre: dan petrescujeonbukulsanliga campionilor asiei 

viewscnt
Articole similare