You are here:

Dan Şucu anunţă că Rapid şi-a dublat bugetul: ”Este inacceptabil să nu ne batem la titlu anul viitor”. Pe ce sume se bazează clubul

Dan Şucu anunţă că Rapid şi-a dublat bugetul: ”Este inacceptabil să nu ne batem la titlu anul viitor”. Pe ce sume se bazează clubul

Rapid

Comentarii

Dan Şucu a anunţat că Rapid şi-a dublat bugetul şi promite că echipa se va bate la titlu.

În vară, Dan Şucu a preluat 50% din acţiunile Rapidului şi a promis atunci că va readuce clubul în topul fotbalului românesc.

Rapid a reuşit să intre în play-off, dar Dan Şucu nu se mulţumeşte cu atât şi anunţă un obiectiv îndrăzneţ pentru sezonul viitor.

Rapid şi-a dublat bugetul. Dan Şucu: ”Anul viitor mai creştem cu 50%”

Dan Şucu spune că situaţia financiară a Rapidului arată din ce în ce mai bine. În acest sezon, giuleştenii şi-au dublat cheltuielile faţă de anul trecut.

Dan Şucu spune că bugetul Rapidului va continua să crească şi, în sezonul viitor, bugetul va fi cu 50% mai mare.

Însă omul de afaceri a stabilit şi obiective pe măsura noului buget: titlul de campioană a României:

”Ce pot să spun eu este că bugetul de cheltuieli al clubului va creşte în fiecare an. Anul acesta aproape că s-a dublat faţă de anul trecut...

Sezonul ăsta... Atenţie, există sezonul fotbalistic - care este jumătatea anului, cu jumătatea anului celuilalt - eu mă uit din punct de vedere economic pe pe sezon fotbalist.

Pe când am văzut că statul român şi FRF se uită pe sezon pe an, adică de la 1 ianuarie la 1 ianuarie.

Pe sezon fotbalist, anul ăsta aproape că dublăm cheltuielile, anul viitor mai creştem cu 50%, mai avem încă un an în care creştem.

Dacă anul trecut am cheltuit în jur de 3,5 milioane de euro, anul acesta vom cheltui aproape 7, anul viitor vom cheltui aproape 10 milioane de euro.

Puterea economică a clubului creşte şi creşte rapid. De aceea spun că, din punctul nostru de vedere, este inacceptabil ca Rapid, anul viitor, să nu lupte la titlu”, a spus Dan Şucu pentru fcrapid.ro.

Dan Şucu vrea să facă din Rapid o echipă de top în Europa

Pe termen mediu, Dan Şucu şi-a stabilit încă un obiectiv îndrăzneţ. Omul de afaceri susţine că şi-a propus ca, în termen de 5 ani, echipa să devină una de top în Europa:

”Eu mi-am planificat acest lucru în 5 ani de zile, maxim. Un an aproape că a trecut... e un plan”, a mai pus Dan Şucu.

Promisiunea lui Dan Şucu pentru suporteri: ”Există un plan foarte clar”

În încheiera interviului pentru fcrapid.ro, Dan Şucu le-a promis din nou suporterilor că, în sezonul viitor, Rapid va avea toate condiţiile pentru a se bate cu şanse reale la titlu:

”Aş vrea, din punctul meu de vedere, să aibă (n.r. fanii) încrederea că nu există o variantă prin care Rapid să nu lupte pentru titlu.

Deja, din punct de vedere economic, anul ăsta stăm bine, iar începând cu anul viitor nu există nimic mai puţin fezabil, nimic mai puţin ca şi putere - economic vorbind - pentru a lupta la titlu.

Există un plan foarte clar prin care puterea noastră va creşte şi va continua să crească”, a încheiat Dan Şucu.

Afla mai multe despre: sucu 

viewscnt
Articole similare