Cristian Pulhac (37 de ani) a pus capăt carierei de fotbalist în 2018 şi nu a mai revenit în fenomen. Campion al României cu Dinamo Bucureşti, în 2007, fostul fundaş stânga a vorbit despre viaţa sa, dar şi despre propunerile venite din fotbal.
Ce face Cristi Pulhac după retragere
Cristi Pulhac a fost unul dintre cei mai apreciaţi fotbalişti ai lui Dinamo, cu peste 200 de meciuri în toate competiţiile pentru alb-roşii. Câştigător al unui campionat cu Dinamo, cu care a mai cucerit două Cupe ale României şi două Supercupe ale României, fostul apărător stânga nu s-a întors în fenomen, după ce s-a retras de pe teren.
În ultimii ani, Cristi Pulhac a luat parte în câteva emisiuni din televiziune şi a recunoscut că se simte fericit cu activitatea pe care o are în prezent.
Totuşi, ia în calcul o revenire în fotbal. "Chiar am avut şi propuneri, mai am în continuare. Eu mi-am dat seama de ceva vreme că fotbalul nostru nu merge pe o parte foarte bună şi am preferat să mă reorientez spre altceva, deşi gândul tot îl am la fotbal şi să antrenez, dar nu văd o... Adică ar trebui foarte mult timp şi foarte mulţi nervi şi stres, iar eu sunt un tip care m-am bazat pe mine, adică pe valoarea mea. Zi cu zi nu prea merge pe valoare, mai mult pe prietenie", a declarat Cristi Pulhac pentru Orange Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Marius Alexe, fostul său coleg care se ocupă de o şcoală de copii şi juniori, i-a propus să lucreze împreună. "Gândul mi-a rămas, e posibil să mă reîntorc chiar şi la copii şi juniori. Uite, chiar discutam cu Marius Alexe, care a făcut academia, lui îi place foarte mult şi el a încercat altceva înainte şi uite! S-a reorintat şi a deschis academia asta.
Am avut nişte propuneri, am discutat cu el, dar nu aveam timp şi mie îmi place să fiu implicat cu totul, dar nu prea aş putea să las partea cu care mă ocup acum, pentru că îmi merge foarte bine.
Fotbalul îl am în sânge, îmi place, dar nu-l văd benefic pentru mine acum în perioada apropiată. Până la urmă ar trebui să ne simţim bine, că suntem sănătoşi şi fotbalul trebuie jucat cu zâmbetul pe buze.
E destul de greu să mai creştem acum în fotbal, din moment ce nu ai.... Din moment ce nu ăi o strategie să o implementezi la echipele din ţară, e foarte greu. Trebuie să creştem jucători", a adăugat fostul fundaş al lui Dinamo Bucureşti.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
De-a lungul carierei, Cristi Pulhac, cel care are şi trei prezenţa în naţionala României, a mai jucat la: FCM Câmpina, Sportul Stuidenţesc, Hercules Alicante, Qabala, Zawisza, Petrolul, Aris Limassol şi Academica Clinceni.
- Citește și
- Cei de la Sepsi n-au gustat glumele lui Gigi Becali: "E o mare prostie. Din cauza lor ne atacă fanii. Mi s-a părut o jignire" | EXCLUSIV
- FCSB a confirmat negocierile pentru jucător! Atacantul pe care Gigi Becali i-l aduce lui Dică: ”Am iniţiat discuţii cu agentul lui!” | EXCLUSIV
- Lovitură pentru Dică! Un titular, "şanse foarte mari" să se transfere de la FCSB. MM Stoica, în dubii că ar rămâne şi la meciul cu Saburtalo: "Pregătim şi cu el, şi fără el" | EXCLUSIV
- EXCLUSIV | Nicolae Dică l-a uimit pe MM Stoica de la primul antrenament! ”E foarte schimbat!”
Afla mai multe despre: cristi pulhac, dinamo