Familia lui Michael Schumacher a luat o nouă decizie importantă, la mai bine de 8 ani distanţă de momentul în care legendarul pilot a suferit un accident la schia.
În decembrie 2013, Michael Schumacher a suferit un accident teribil în timp ce schia în apropiere de staţiunea Meribel, în Alpii Francezi.
Legendarul pilot de Formula 1 a suferit atunci multiple traumatisme cerebrale şi a fost nevoie de comă indusă pentru a rămâne în viaţă.
Însă, de atunci, familia au oferit extrem de puţine informaţii despre starea lui Michael Schumacher. Recent, familia fostului pilot a luat o nouă decizie importantă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Decizie importantă luată de familia lui Michael Schumacher
Puţinele informaţii care au apărut în tot acest timp despre Michael Schumacher susţin că fostul mare sportiv a făcut foarte mici progrese în cei peste 8 ani de tratament.
Zvonurile susţin că Schumacher este permanent asistat de o echipă de medici şi toate aceste tratamente se fac cu costuri extrem de ridicate.
De altfel, de-a lungul timpului, familia lui Michael Schumacher a scos la vânzare mai multe bunuri, iar banii au fost folosiţi pentru tratamente.
Recent, familia fostului pilot de Formula 1 a luat o nouă decizie importantă. Pe un site de imobiliare apare o cabană pe care Michael Schumacher a construit-o în mijlocul Norvegiei, aproape de graniţa cu Suedia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Proprietatea a fost scoasă la vânzare pentru aproximativ 3,7 milioane de euro şi oferă, printre altele, 10 dormitoare, un living uriaş, terasă, locuri de parcare, teren de golf, ferestre antiglonţ, saună, jacuzzi, încălzire în pardoseală, sală de jocuri, bar, cinema, sală de fitness cu echipamentele folosite de Schumacher şi piscină exterioară.
Cabana are o însemnătate aparte pentru Michael Schumacher. Fostul mare pilot s-a refugiat aici după finalul sezonului din 1997, când a pierdut titlul chiar în ultima etapă de Formula 1, în primul său an la Ferrari.
Michael Schumacher a petrecut aici nu mai puţin de 6 săptămâni împreună cu familia şi cu prietenii şi acea escapadă l-a ajutat să se detaşeze de eşecul suferit în cariera sportivă. Ulterior, Michael Schumacher şi-a făcut deseori vacanţa în această cabană din Trysil, Norvegia.
CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO CU CABANA SCOASĂ LA VÂNZATE DE FAMILIA SCHUMACHER!
Casa apare şi în documentarul făcut de Netflix despre viaţa lui Michael Schumacher, în care Corinna, soţia fostului mare pilot, povesteşte că ei s-au refugiat aici după momentul din 1997:
”Am petrecut 6 săptămâni în vacanţă în Tysil, Norvegia. Cu greu am discutat despre Foruma 1 şi despre munca lui. Ne-am stabilit în cabană, ne-am jucat mereu jocuri, pentru că voia să se relaxeze puţin.
Ne-am distrat de minune cu prietenii, au luat cu ei toată familia - bunica, bunicul, mătuşa... Uneori ne strângeam 30 de oameni. Avionul era plin. A fost distractiv, am fost fericiţi”, a povestit Corinna în cadrul documentarului de pe Netflix.
- Citește și
- FOTO | Starul lui Manchester City, surprins când urina pe zidul unui hotel, în văzul tuturor. Oaspeţii, şocaţi de gestul său: ”Am fost îngroziţi”
- Valentin Mihăilă, OUT de la Atalanta! Unde va ajunge românul în vară după ce nu a reuşit să se impună la Bergamo
- Secretul din spatele formei bune a lui FC Voluntari? ”Mister ne lasă mereu să bem o bere după un meci, după un antrenament mai greu” :)
Afla mai multe despre: schumacher