UTA Arad a reuşit să o învingă pe U Cluj în a cincea etapă a Ligii 1, scor 2-1. În urma partidei, Ilie Poenaru a vorbit despre prestaţia echipei sale şi i-a luat la rost pe doi dintre fotbaliştii săi.
Instalat pe banca UTA-ei Arad la începutul acestui sezon, Ilie Poenaru a primit obiectivul de a duce echipa în play-off pentru prima oară, în al treilea sezon după revenirea în Liga 1.
Pentru a îşi îndeplini misiunea, fostul antrenor de la Clinceni şi Gaz Metan a primit un buget important pentru transferuri, reuşind să aducă mai mulţi jucători cu nume la Arad.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Virgiliu Postolachi, Claudiu Keşeru şi Andrei Chindriş se numără printre jucătorii sosiţi la UTA în această vară, dar echipa încă nu este chiar în grafic.
După cinci etape, ”textiliştii” au reuşit să însumeze două victorii, o remiză şi două înfrângeri, un bilanţ respectabil, dar în niciun caz formă de play-off.
După meciul cu U Cluj, câştigat de arădeni, pe teren propriu, cu 2-1, Ilie Poenaru i-a luat la rost pe doi dintre jucătorii săi, specific pe Andrei Chindriş şi Alexandru Benga.
Cei doi fundaşi centrali au fost criticaţi de antrenorul lor pentru că nu ar fi jucat aşa cum se lucrează la antrenamente, ci mai degrabă cu mingi lungi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Doi dintre jucătorii UTA-ei, luaţi la rost de Ilie Poenaru în urma victoriei cu U Cluj
Poenaru le-a reproşat că nu au încercat să păstreze posesia, aşa cum consideră că i-a instructat, mulţumind publicului pentru susţinerea neîncetată în ciuda unei prestaţii nevoncingătoare.
”O victorie muncită, o victorie grea, am întâlnit un adversar bun, care şi-a vândut greu pielea, cu calitate. După golul marcat, am făcut pasul în spate şi trebuia să rămânem sus, să punem presiune.
Am fost puţin agitaţi, nu am fost cumpătaţi să ţinem de minge după 1-0, să pasăm, fundaşii mei centrali au dat numai minge lungă, noi nu antrenăm asta, doar în situaţii de criză.
Este un public care ne împinge de la spate, le mulţumim că sunt alături de noi”, a declarat Ilie Poenaru.
În următoarea etapă, UTA Arad va face deplasarea la Bucureşti, pentru a o înfrunta pe Rapid, în timp ce U Cluj va primi vizita lui Sepsi.
- Citește și
- VIDEO | Incendiu pe stadionul Ilie Oană! Galeria ploieşteană a lansat torţe în neştire la ”Primus Derby”
- El este atacantul dorit de FCSB :) Nicolae Dică, pus pe glume: ”Îl vreau pe Lewandowski!”
- MM l-a sunat pe jucătorul trecut pe la Craiova şi CFR! I-a oferit transferul carierei: ”Ai vreo posibilitate să pleci?” | VIDEO EXCLUSIV
Afla mai multe despre: ilie poenaru