Eliminarea Spaniei în faţa Marocului la Cupa Mondială 2022, una la care portarul nord-africanilor, Bono (31 de ani), a contribuit decisiv, i-a făcut pe iberici să îl readucă în lumina reflectoarelor pe Helmut Duckadam (63 de ani) şi recordul său inegalabil de la Sevilla 1986.
Spania a fost eliminată în optimile de finală ale Campionatului Mondial din Qatar. Reprezentativa Marocului a oprit parcursul naţionalei pregătite de Luis Enrique în Qatar.
Spania şi Maroc au încheiat la egalitate după 120 de minute de joc, scor 0-0, şi calificarea s-a decis la lovituri de departajare.
Maroc a început cu gol – Sabiri, spaniolii au trimis în bară prin Sarabia, iar marocanii au mai înscris odată la execuţia lui Ziyech.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Bono a apărat şutul lui Soler, apoi a ratat şi Maroc prin Benoun, dar Bono a apărat şi execuţia lui Busquets, pentru ca Hakimi să înscrie stabilind scorul final 3-0 şi să trimită pentru prima oară în istorie Marocul în sferturile Cupei Mondiale.
La finalul acestui meci dramatic, presa spaniolă a reacţionat imediat şi a criticat naţionala ”Furia Roja” şi pe selecţionerul Luis Enrique. Acesta şi-a asumat eliminarea timpurie a selecţionatei iberice.
”'Duckadam' Bono”. Legendarul portar al Stelei de la Sevilla 1986, amintit după eliminarea Spaniei în faţa Marocului, din optimile Cupei Mondiale 2022
Dar presa din Spania nu a scris doar despre eşecul ”Furiei Roja”, ci a subliniat şi performanţa reuşită de Maroc, evidenţiind aportul decisiv pe care l-a avut portarul Bono în calificarea acestei naţionale, în premieră, în sferturile Cupei Mondiale.
Goalkeeper-ul în vârstă de 31 de ani a fost eroul marocanilor la loviturile de departajare. Toţi cei trei jucători spanioli care au executat de la punctul cu var nu au reuşit să îl învingă pe acesta.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Astfel, numele lui Bono a apărut a avut un loc special în presa spaniolă. Datorită acestei performanţe, jurnaliştii de La Vanguardia au amintit şi de recordul lui Helmut Duckadam, care a fost aproape, dar nu suficient, să fie egalat.
În finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, dintre Steaua şi FC Barcelona, disputată la Sevilla, legendarul portar român a apărat patru lovituri de departajare consecutive şi a ajutat formaţia bucureşteană să triumfe.
Astfel, Steaua devenea prima şi singura echipă din România care a cucerit cel mai important trofeu la nivel de cluburi.
De atunci, Helmut Duckadam este cunoscut în lumea fotbalului şi ca ”Eroul de la Sevilla”.
Ca o coincidenţă, Bono este legitimat în prezent la FC Sevilla, acolo unde a ajuns în vara anului 2019.
- Citește și
- Mesajul lui Cristiano Ronaldo după Portugalia - Elveţia 6-1: ”Visul este viu!”
- Gianni Infantino continuă să surprindă: "A fost cea mai bună fază a grupelor din istoria Campionatelor Mondiale"
- Căpitanul Belgiei şi-a anunţat retragerea după eliminarea ruşinoasă de la Campionatul Mondial: ”Am decis să îmi închei cariera internaţională!”