Universitatea Craiova traversează o perioadă extrem de dificilă. Pe lângă accidentarea lui Bancu şi excluderile din lot făcute de Mirel Rădoi, Mihai Rotaru a conceput şi el o listă neagră.
Universitatea Craiova are o serie foarte bună de şapte meciuri consecutive fără înfrângere, în toate competiţiile, însă situaţia din vestiarul oltenilor este extrem de agitată.
Andrei Ivan, Jovan Markovic, Sergiu Hanca şi Ionuţ Vînă au fost excluşi din lot de Mirel Rădoi, dar un singur jucător dintre cei patru o va părăsi pe Universitatea Craiova în pauza de iarnă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ionuţ Vînă a intrat în colimatorul antrenorului, iar Mihai Rotaru l-a trecut şi el pe lista sa neagră. Finanţatorul oltenilor vrea să se despartă rapid de mijlocaşul venit de la FCSB şi renunţă încă din iarnă la serviciile acestuia.
În plus, conform gsp.ro, U Craiova urmează să se despartă în iarnă şi de Ivan Martic şi Eduard Florescu. Fundaşul dreapta cu origini elveţiene a venit prima dată la Craiova în 2017, apoi, după o scurtă aventură la FC Sion, s-a întors la Universitatea în vara acestui an. Evoluţiile sale n-au mai fost cele aşteptate de conducerea oltenilor, iar în actuala stagiune, Martic a înregistrat doar 565 de minute în 11 meciuri, în toate competiţiile.
Situaţia lui Eduard Florescu este şi mai dezamăgitoare. Venit în urmă cu două luni de la FC Botoşani, mijlocaşul de 23 de ani a bifat doar 8 partide pentru Universitatea Craiova, dintre care două sunt în Cupa României.
Astfel, Mihai Rotaru a demarat deja procesul pentru a se despărţit de Vînă, Martic şi Florescu încă din iarna acestui an.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- 550 de mii de euro valorează Eduard Florescu pe site-ul de specialitate transfermarkt.com
- 250 de mii de euro este cota lui Ivan Martic
- Ionuţ Vînă este evaluat la 350 de mii de euro
- Citește și
- EXCLUSIV | Moldovan şi Răducioiu, duri cu un tricolor: "Ce fac, îl convoc peste câteva luni? Parcă nu avea chef" / "Se vede că joacă unde joacă"
- "Am refuzat 350 de milioane € din Arabia Saudită". CR7, dezlănţuit: "Presa continuă să spună un gunoi, că nimeni nu mă vrea!"
- Acuzat de 7 violuri, procurorul îl numeşte "violator în serie" pe Benjamin Mendy: „Faima este o acoperire foarte bună pentru a ascunde partea întunecată a vieţii cuiva”
- Haos înainte de Cupa Mondială! Qatar este acuzată că ar fi mituit 8 jucători din naţionala Ecuadorului pentru ca echipa din America de Sud să piardă meciul de deschidere al turneului final
Afla mai multe despre: u craiova