Gigi Becali ar fi trebuit să-l prezinte astăzi, la palat, pe Andrea Compagno, dar s-a răzgândit şi a plecat la o biserică din Constanţa, care a luat foc.
Gigi Becali a reuşit în cele din urmă să-l transfere pe Andrea Compagno. Aşa cum obişnuieşte să procedeze cu transferurile importante, patronul FCSB ar fi trebuit să-l anunţe oficial astăzi, în cadrul unei conferinţe ce era programată la palatul său.
Însă Gigi Becali şi-a schimbat planurile. Patronul FCSB a participat în această dimineaţă la o slujbă şi a plecat ulterior spre o biserică ce a luat ieri foc, în Constanţa.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Gigi Becali trebuia să-l prezinte pe Andrea Compagno la palat, dar s-a răzgândit
Gigi Becali a plătit 1,5 milioane de euro pentru transferul lui Andrea Compagno de la FC U Craiova. Suma a fost pe placul lui Adrian Mititelu, dar transferul s-a complicat în urma negocierilor cu jucătorul.
Atacantul italian a fost nemulţumit de propunerea financiară făcută de Gigi Becali, dar până la urmă cele două părţi au ajuns la un acord.
Luni, atacantul italian ar fi trebuit să fie prezentat oficial în cadrul unei conferinţe de presă care era programată la palatul pe care Gigi Becali îl deţine în Aleea Alexandru.
Evenimentul era programat după slujba de dimineaţă la care a participat Gigi Becali. Însă patronul FCSB s-a răzgândit.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Potrivit surselor Orange Sport, Gigi Becali a decis să plece spre Constanţa, acolo unde o biserică de lemn a ars ieri în totalitate.
În acest timp, Andrea Compagno şi impresarul său au aşteptat la hotelul în care s-au cazat şi au fost informaţi că prezentarea oficială de la palat nu va mai avea loc.â
În schimb, au fost trimişi în cantonamentul din Berceni, unde Andrea Compagno va face cunoştinţă cu Nicolae Dică şi cu noii săi colegi.
Prezentarea oficială a lui Andrea Compagno va fi făcută acum fără prezenţa patronului FCSB, care obişnuia să susţină o conferinţă de presă la fiecare transfer important. Cel mai probabil, va fi un anunţ făcut de site-ul oficial şi pe reţelele de socializare.
Andrea Compagno a fost transferat de la FC U Craiova în schimbul a 1,5 milioane de euro. Atacantul italian va avea un salariu lunar de 15.000 de euro.
Andrea Compagno este în acest moment golgheterul Ligii 1, cu 5 reuşite.
- Citește și
- Momente de coşmar pentru Aubameyang. Atacantul şi soţia sa, bătuţi şi legaţi de hoţi în propria casă. Ce a urmat în locuinţa fotbalistului
- VIDEO | Un fan FCSB, surprins într-o postură nepotrivită de camerele TV. A reacţionat imediat când şi-a dat seama că este filmat :)
- Plecare de ultimă oră de la Farul. S-a despărţit de Hagi şi a semnat deja cu una dintre naţionalele României
Afla mai multe despre: compagno