You are here:

EXCLUSIV VIDEO | Cerere către conducătorii fotbalului românesc! Edi Iordănescu atrage atenţia: "Să nu afectăm şi sezonul următor"

EXCLUSIV VIDEO | Cerere către conducătorii fotbalului românesc! Edi Iordănescu atrage atenţia: "Să nu afectăm şi sezonul următor"

Superliga

Comentarii

Antrenorul lui Gaz Metan, Edward Iordănescu, îşi petrece timpul alături de familie în această perioadă. Totuşi, nu se poate despărţi de fotbal şi se gândeşte la viitorul Ligii 1.

Tehnicianul şi-ar dori ca actualul sezon să nu-l afecteze pe următorul şi a cerut găsirea unor soluţii în acest sens: "E foarte greu de anticipat, pentru că ar însemna să speculăm, nu avem garanţii. Eu, ce mi-aş dori, e să reuşim medical să depăşim această criză, să se aşeze lucrurile şi să vedem valurile economice care vor veni peste noi, situaţia cluburilor. Ca să putem termina, cluburile trebuie să rămână în viaţă, dar trebuie să rezolvăm criza medicală. Dacă totuşi lucrurile se vor rezolva, să nu afectăm şi sezonul următor, adică să-l suprapunem cu cel actual.

E o perioadă dificilă, tristă, din cauza problemei la nivel global. Eu încerc să iau partea bună din chestia asta, că sunt mai aproape de familie, de copii, ştiţi ce presupune meseria mea şi sunt sunt multe eforturi, sacirificii.  Acum încerc să mă bucur de timpul alături de familie, să-mi refac sistemul de valori şi chiar de priorităţi, chiar dacă se face în mod forţat. Sănătatea e cea mai importantă, să fim alături de cei dragi, să arătăm echilibru şi compasiune.

Recunosc că nu pot sta departe de fotbal şi încerc să mai văd câte un meci pe înregistrări. Mai citesc câte o carte, am redescoperit plăcerea de a citi cărţi, am umblat puţin la bibliotecă", a declarat Edward Iordănescu pentru Telekom Sport. 

Afla mai multe despre: edi iordanescucoronavirus 

viewscnt
Articole similare