You are here:

Florin Tănase, întrerupt şi corectat de Mircea Lucescu la conferinţă: ”Puţin?”

Florin Tănase, întrerupt şi corectat de Mircea Lucescu la conferinţă: ”Puţin?”

Echipa națională

Comentarii

Jucătorul naţionalei României, Florin Tănase (30 de ani), a prefaţat meciul cu Cipru, în conferinţa de presă dinaintea acestei partide.

Florin Tănase înainte de meciul cu Cipru: Trebuie să facem totul pentru a câştiga

Naţionala României se va duela cu cea a Ciprului marţi, de la ora 21:45, pe Arena Naţională, în al patrulea meci din preliminariile Cupei Mondiale din 2026.

În conferinţa de presă premergătoare partidei, alături de selecţionerul Mircea Lucescu a fost şi Florin Tănase.

Acesta a afirmat că el şi colegii săi din echipa naţională treuie să facă totul pentru a câştiga meciul cu Cipru, din preliminariile Cupei Mondiale din 2026.

“Trebuie să facem totul pentru a câştiga. E o datorie morală faţă de suporteri, faţă de acest tricou al naţionalei. Calculele calificării, realist vorbind, e greu să prindem primul loc, dar trebuie să ne gândim că avem şansa barajului.

Sunt mulţi jucători accidentaţi importanţi, se simte lipsa oricărui jucător. Dar asta este, trebuie să ne gândim la meciul următor, să îl câştigăm. Avem o şansă mare la baraj”, a declarat Tănase.

El a precizat că tricolorii au făcut greşeli la meciul cu Austria, dar pe de altă parte arbitrajul a fost de partea adversarilor: “Am făcut greşeli în acel meci. A mai fost şi puţină neşansă, poate şi arbitrajul a fost puţin de partea lor. Probabil că dacă primeam penalti altul era scorul”.

În acel moment, a fost întrerupt de Mircea Lucescu. Acesta a adăugat: ”Puţin? A fost penalty clar în minutul 2, ce puţin? Cu Bosnia şi acum acelaşi lucru e.

Penalty, nici măcar nu au verificat la VAR. Aşa se întâmplă când sunt grupaţi arbitrii şi cu cei de la VAR şi din aceeaşi ţară, nu intervin”.

Afla mai multe despre: romaniaechipa nationalaflorin tanase 

viewscnt
Articole similare