Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Fotbalistul român care se autopropune la naţională: ”Nu înţeleg de ce nu sunt convocat, dau randament meci de meci. Ar trebui să mă cheme”

Fotbalistul român care se autopropune la naţională: ”Nu înţeleg de ce nu sunt convocat, dau randament meci de meci. Ar trebui să mă cheme”galerie foto
Comentarii

Alex Dobre, fotbalistul lui Dijon, în Ligue 2, s-a autopropus la echipa naţională, după ce nu a fost luat în calcul, din nou, de selecţionerul României.

Născut la Bucureşti, dar crescut de Bournemouth, Alex Dobre a făcut pasul în Anglia pe când avea doar 18 ani şi s-a dezvoltat la echipa U23 a ”cireşelor”.

În 2020, după ce nu a primit şanse pe coasta de sud a Angliei, Dobre a făcut pasul în Ligue 1, la Dijon, pentru un milion de euro.

Fotbalistul român a jucat peste 20 de meciuri în prima ligă franceză, dar nu s-a remarcat, iar formaţia sa a retrogradat.

În Ligue 2, Dobre a început să joace meci de meci şi să dea randament, motiv pentru care aştepta convocarea la naţională, care nu a venit însă.

Fotbalistul de 23 de ani a reprezentat-o pe România la Jocurile Olimpice, dar este de părere că este posibil să fi fost chemat de Rădoi în Japonia doar în lipsa altor opţiuni.

Alex Dobre a mai dezvăluit că este de părere că ar merita să fie convocat de Edi Iordănescu, dar că nu ştie dacă cineva măcar îi urmăreşte prestaţiile.

Fotbalistul lui Dijon a mai afirmat că, dacă situaţia persistă şi tot nu este convocat, s-ar putea repeta cazul Ştefan Radu.

Fotbalistul român care se autopropune la naţională

În ciuda performanţelor mele foarte bune, jucând meci de meci, nu înţeleg de ce nu sunt chemat la echipa naţională, dar nu sunt eu în măsură să iau această decizie.

Nu ştiu dacă cineva mă urmăreşte cu adevărat pentru că, din ceea ce observ la fiecare convocare, indiferent de selecţioner, se pare că pe mine nu mă vede nimeni. Nu am avut nicio discuţie, nu m-a sunat absolut nimeni.

În vara trecută nu prea jucam, dar am revenit, a venit un antrenor nou, am început să dau randament meci de meci, goluri, pase de gol, am ieşit şi jucătorul lunii şi am fost inclus în echipa săptămânii, dar se pare că lucrurile astea nu trezesc interesul nimănui.

Nu înţeleg ce ar trebui să fac, mai ales că Ligue 2 este un campionat foarte puternic, sunt extrem de mulţi jucători, este o piaţă foarte mare.

Este foarte greu să joci în Ligue 1 şi Ligue 2 deoarece toate academiile scot jucători pe bandă rulantă. Cred că e cea mai mare piaţă din momentul de faţă, chiar şi peste Anglia.

Nu la calitate, dar la scos jucători cred că Franţa este pe primul loc. Eu nu mă lupt cu absolut nimeni. Eu mă lupt cu mine să fiu din ce în ce mai bun.

Şi alţii îşi fac treaba aşa cum ştiu ei, eu îmi fac treaba cum ştiu eu. Cred că sunt la momentul actual jucătorul care are cele mai multe minute jucate şi care dovedeşte calitate prin goluri şi pase decisive.

Consider că aici mi s-a făcut o nedreptate. Sau poate că nu e o nedreptate pentru că nu ştiu dacă mă urmăresc.

Dacă ar urmări evoluţiile mele meci de meci, consider că ar trebui să mă cheme. Asta e părerea mea.

Nu ştiu dacă m-au urmărit sau, pur şi simplu, aveau nevoie de serviciile mele (n.r. la Jocurile Olimpice) deoarece nu s-au putut baza pe jucătorii urmăriţi.Pentru mine, echipa naţională a fost prioritară mereu.

Aşa cum am spus-o în mai multe interviuri, inclusiv în Franţa, aştept convocarea la echipa naţională, îmi doresc asta, dar văd că sunt invizibil, indiferent ceea ce aş face.

Pentru mine, prioritar acum e să joc cât mai bine la Dijon, să marchez, să terminăm pe un loc cât mai bun. Apoi, îmi doresc un nou pas în carieră, un club mult mai mare şi un campionat mult mai puternic.

Dacă vine şi echipa naţională, ar fi un bonus, dar slabe şanse, după cum se vede. Mă face şi pe mine să mă gândesc dacă să mai accept să vin vreodată.

Probabil dacă mi-aş lua cetăţenia franceză sau engleză aş fi chemat mult mai repede, mai ales dacă aş ajunge la un club mai mare, aşa cum îmi doresc.

Nu mă miră decizia lui Ştefan Radu, de exemplu. Acum înţeleg şi eu mult mai bine de ce nu a acceptat atunci şi de ce probabil nu acceptă nici acum”, a declarat Alex Dobre, pentru sport.ro.

Afla mai multe despre: alex dobre 

viewscnt
Articole similare