Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

FOTO | Atmosferă electrizantă pe stadion, în Ghencea, cu coregrafii şi mesaje ironice! "După o pauză de 5 ani, Rapid va înfrunta Steaua"

FOTO | Atmosferă electrizantă pe stadion, în Ghencea, cu coregrafii şi mesaje ironice! "După o pauză de 5 ani, Rapid va înfrunta Steaua"galerie foto

Steaua

Comentarii

Stadionul Steaua a avut parte din nou de un meci mare. După partidele organizate de FCSB, dar şi după Steaua - Dinamo, din Liga 2, în "casa militarilor" a venit Rapid, pentru partida din Cupa României, din faza a doua a grupelor.

Atmosfera de la Steaua - Rapid, în imagini! Coregrafia afişată de roş-albaştri, peste 4.000 de rapidişti în peluză

CSA Steaua Bucureşti - Rapid Bucureşti a avut loc miercuri, de la 21:00, live text pe Orangesport.ro, în faza a doua a grupelor Cupei României. 

În timp ce Rapid are ca obiectiv câştigarea Cupei României, pentru Steaua, după 1-3 în prima etapă cu U Cluj, ar putea fi un punct de plecare pentru o calificare surprinzătoare. 

Meciul a generat un interes mare, iar sursele Orange Sport susţin că aproximativ 20.000 de persoane au fost aşteptate la meci. De asemenea, peste 4.000 de rapidişti au venit pe stadionul rivalilor, pentru a-i susţine pe vişinii, iar spectacolul peluzelor n-a lipsit. 

Susţinătorii CSA Steaua au afişat o coregrafie în peluza destinată galeriei, iar câteva minute mai târziu au aprins torţe. De asemenea, Vacarm, o facţiune a galeriei, a afişat o coregrafie aniversară.

Nu au lipsit mesajele ironice dintre cele două galerii, iar cântecele au răsunat în Ghencea, după meciurile cu asistenţă redusă din Liga 2. 

13.678 de spectatori au fost pe Stadionul Steaua, la meciul cu Rapid!

Ce susţinea Peluza Nord - Rapid Bucureşti: "După o pauză de 5 ani, Rapid va înfrunta Steaua"

Luni, înainte de a deconspira coregrafia pregătită de peluza Stelei Bucureşti, Peluza Nord - Rapid Bucureşti prezenta meciul din Ghencea drept o revedere după cinci ani între cele două cluburi, în urma meciurilor din Liga 4. 

"Frati vişinii, după o pauză de 5 ani, Rapidul va înfrunta din nou Steaua Bucureşti

Pentru a evita o nouă atitudine ostilă si un prilej bun de a aplica măsuri abuzive asupra suporterilor de către o anumită instituţie a statului, dar şi pentru a preveni o posibilă blocare a traficului, plecarea organizata se va realiza de la parcul dintre Cora si Plaza. 

Strângerea va avea loc începând cu ora 17:00, iar plecarea către stadionul militarilor va fi la 18:30. 

Aşteptăm toţi rapidiştii alături de noi, înarmaţi cu tot arsenalul vişiniu şi promitem un spectacol specific giuleştean, în care cavalerii vişinii vor surclasa, din nou, armata roş-albastră. 

Ne vedem miercuri!", transmitea gruparea. 

Galerie foto cu atmosfera din Steaua - Rapid, în Ghencea

 Galerie foto

Afla mai multe despre: steaua rapidcupa romaniei rezultatesteaua rapid rezultateatmosfera steaua rapidcoregrafii steaua rapid 

viewscnt
Articole similare