You are here:

Gigi Becali a anunţat numele antrenorului care îi va lua locul lui Toni Petrea: ”100% el va fi. A demonstrat că e prea frumos caracter”

Gigi Becali a anunţat numele antrenorului care îi va lua locul lui Toni Petrea: ”100% el va fi. A demonstrat că e prea frumos caracter”

FCSB

Comentarii

Gigi Becali a anunţat cine va fi antrenorul FCSB-ului după ce Toni Petrea va pleca.

Patronul FCSB a stabilit deja cine va fi urmaşul lui Toni Petrea. Gigi Becali susţine că are deja un antrenor pregătit pentru momentul în care Toni Petrea va pleca de la FCSB.

Cine va fi antrenor la FCSB după ce Toni Petrea va pleca de la FCSB

Toni Petrea este în continuare în grafic în lupta pentru titlu, dar postul său ar putea fi ameninţat dacă FCSB ratează din nou primul loc.

Însă Gigi Becali n-are prea mari emoţii în privinţa viitorului antrenor. Patronul FCSB spune că deja creşte un alt antrenor şi acesta îi va lua locul lui Toni Petrea.

Este vorba despre Mihai Pintilii, care a rămas în staff-ul FCSB după ce a renunţat la cariera de jucător. Gigi Becali a fost impresionat şi de loialitatea lui Pintilii.

Fostul mijlocaş a fost ofertat de Edi Iordănescu, cel care l-a vrut secund la echipa naţională, dar a preferat să rămână la FCSB, deşi salariul propus de FRF era de 5 ori mai mare.

”Pintilii 100% va fi antrenor, într-un an jumătate îşi ia licenţa. El va fi antrenorul nostru multă vreme, până vrea el să plece. A demonstrat că e prea frumos caracter.

Avea 15.000 de euro lunar la FRF, dar a a rămas pe 3.000 de euro la FCSB. A zis că nu mă trădează, că el are bani. În viitor, voi recunoaşte şi eu caracterul lui frumos şi va fi antrenorul nostru”, a declarat Gigi Becali la Pro X.

Mihai Pintilii a refuzat oferta de la FRF după ce a urmărit o emisiune la Telekom Sport

Edi Iordănescu l-a dorit pe Mihai Pintilii secund la echipa naţională, după ce a fost impresionat de colaborarea pe care a avut-o cu el la FCSB.

Noul selecţioner i-a făcut şi o ofertă consistentă, cu un salariu lunar de 15.000 de euro, de 5 ori mai mare decât cel pe care Mihai Pintilii îl avea la FCSB.

Însă Mihai Pintilii a refuzat şi a preferat să continue la FCSB. Momentul decisiv a fost o emisiune pe care a urmărit-o la Telekom Sport, în care Mihai Stoica - invitat în platou - a vorbit în termeni laudativi despre Pintilii.

”Clubul ăsta mi-a dat tot ce mi-am dorit eu. Şi clubul ăsta mi-a făcut un nume în fotbal. Era un pas înainte, dar un pas înainte poate să fie şi aici.

Îi mulţumesc lui Edi că m-a sunat, mi-a propus. Mult a contat şi emisiunea în care a făcut nişte declaraţii care pentru mine au contat foarte mult. Eram acasă cu familia şi chiar pot să zic că m-am emoţionat şi a contat ce a zis Meme”, a explicat ulterior Mihai Pintilii.

Afla mai multe despre: mihai pintilii 

viewscnt
Articole similare