După ce a marcat o dublă în poarta Farului Constanţa, ”condamnându-i” pe jucătorii lui Gică Hagi la prima înfrângere a sezonului, greutatea lui Jovan Markovic (21 de ani) a devenit din nou subiect de discuţie. Până la urmă, fotbalistul Universităţii Craiova este peste greutatea optimă sau nu? Basarab Panduru crede că nu.
Farul Constanţa reuşise să parcurgă primele opt etape fără să sufere vreo înfrângere, dar nu a mai fost ”cruţată” şi de Universitatea Craiova.
Echipa pregătită de Mirel Rădoi a revenit de la 1-3 pentru a se impune cu 4-3. Jovan Markovic a fost artizanul victoriei, marcând o dublă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Atacantul Universităţii Craiova a reuşit să puncteze în tricoul oltenilor după o ”secetă” care începuse în aprilie.
Acesta s-a declarat foarte mulţumit de prestaţia sa, dar nu golurile au atras atenţia, ci, din nou, greutatea sa, Markovic părând să aibă câteva kilograme în plus.
Mirel Rădoi i-a luat apărarea şi l-a numit ”globulos”, cuvânt care l-a amuzat pe Basarab Panduru, care s-a întrebat la ce se referea fostul selecţioner.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Totuşi, expertul Orange Sport a punctat că, în perioada petrecută de el în stafful lui Laurenţiu Reghecampf la Universitatea Craiova, Markovic nu era peste greutate.
Greutatea lui Jovan Markovic, subiect de discuţie în studioul Orange Sport
”Ce e globulos? Adică e ca globul, de pe masă, de pe birou. Să vă spun ceva. El dezbărcat, pe cântar, nu pare gras. Eu vă spun exact ce spune...
Nu are cinci kilograme pe cântar în plus. Când eram acolo, l-am văzut o dată pe cântar, dezbrăcat, în şort. Nu arată a gras. O avea aia, iarna, şuba pe sub tricou.
Trebuie să mă crezi că eu l-am văzut! Nu vorbesc să mă aflu în treabă, l-am văzut pe cântar, nu arată gras. Uitându-mă la televizor, nu pot să spun lucrul.
Rădoi spune că nu are kilograme. O avea, dar nu are şuncă, nu are burtă, nu are şunci, că pare aici, asta e altă poveste. Nu are cinci kilograme în plus.
Nu ştiu dacă e în regulă, nu mi se pare, uitându-mă aici. Asta spun. Ţi se pare că e în regulă? Nu mi se pare că e în regulă.
Televizorul te face mai mare... ce spune Rădoi spun şi eu”, a declarat Basarab Panduru, la Orange Sport.
- Citește și
- VIDEO | Doi suporteri au intrat pe teren la meciul U Craiova - Farul! Ce a urmat apoi este genial
- OFICIAL | Două noi transferuri la U Cluj! Un fost jucător al lui Dinamo a semnat
- ”Are o ofertă de la o echipă din Conference League”. Hermannstadt riscă să îşi piardă unul dintre jucătorii de bază: ”Ne-am pregătit mental”
Afla mai multe despre: jovan markovic