Petrolul Ploieşti a pierdut încă un meci în campionatul naţional şi a ajuns la cinci eşecuri la rând în competiţia internă. Octavian Vâlceanu (26 de ani), portarul formaţiei prahovene, a avut o prestaţie slabă şi a tras concluziile legate de meci.
Petrolul a pierdut în faţa formaţiei Universitatea Craiova, scor 1-2, în etapa a 14-a din Superligă.
Golul victoriei craiovenilor a fost marcat în al doilea minut de prelungire. Este a cincea înfrângere consecutivă pentru ploieşteni şi al patrulea meci în care primesc gol în minutele de prelungire.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Formaţia pregătită de Nae Constantin a primit 17 goluri până acum în campionat. Dintre acestea, nouă au fost după minutul 75, respectiv şase după minutul 90, conform informaţiei statistice dezvăluite de jurnalistul Dan Udrea.
Jucătorul criticat pentru eşecul Petrolului la Craiova a reacţionat: ”Se întâmplă din ce în ce mai des”
La finalul meciului, portarul Octavian Vâlceanu, care a avut o evoluţie mai puţin reuşită şi a greşit la golurile craiovenilor, a vorbit despre eşecurile suferite de Petrolul în ultimele minute ale meciurilor.
”Sentimentul e dezamăgitor. Sunt mai multe meciuri. E cel mai dureros moment când pierzi meciul în ultimele minute, iar la noi se întâmplă din ce în ce mai des.
Suporterii sunt nemulţumiţi. Fac fiecare deplasare alături de noi. Am ajuns la cinci înfrângeri consecutive. Ei ne ajută meci de meci, nişte suporteri fantastici. Trebuie să ne ridicăm la nivelul lor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Am avut o echipă bună, care se bate la campionat an de an, dar asta nu scuză mijloacele.
(n.r. despre Gabi Tamaş) Cât poţi să te gândeşti la asta? Au trecut trei-patru zile, nu cred că s-a mai gândit cineva la asta acum, important e să ne gândim la meci şi să câştigăm. Trebuie să facem jocuri bune şi să adunăm puncte”, a declarat Vâlceanu, după meci.
- Citește și
- "Sper să nu intervină relaxarea". Rădoi, concluzii pozitive după succesul cu Petrolul. Un jucător a terminat meciul cu probleme
- ”Ăsta e adevărul şi vreau să ştie toată lumea”. Nae Constantin revine cu o serie nouă de dezvăluiri despre înregistrarea cu Gabi Tamaş: ”Totul a venit de la el”
- "Nu" categoric de la Gigi Becali. Antrenorul cu super CV de care nu vrea să audă: "Ce facem, ne întoarcem la sacii cu cărămizi?"