You are here:

Laurenţiu Reghecampf, printre grătarele şi emisiunile care l-au supărat pe Mihai Rotaru: "Înseamnă că sunt alcoolici sau nu ştiu măsura? Era timpul meu liber" | EXCLUSIV

Laurenţiu Reghecampf, printre grătarele şi emisiunile care l-au supărat pe Mihai Rotaru: "Înseamnă că sunt alcoolici sau nu ştiu măsura? Era timpul meu liber" | EXCLUSIV
Comentarii

Fostul antrenor al Universităţii Craiova, Laurenţiu Reghecampf, s-a apărat, după ce Mihai Rotaru s-a arătat nemulţumit, printre altele, inclusiv de activitatea tehnicianului.

Laurenţiu Reghecampf se apără după ce a plecat de la Universitatea Craiova

Universitatea Craiova "dă milităria jos de pod" cu Laszlo Balint, înlocuitorul lui Laurenţiu Reghecampf, care a plătit cu postul. Mihai Rotaru s-a arătat nemulţumit de activitatea anumitor membri din staff-ul lui Reghecampf, iar antrenorul a vorbit acum inclusiv despre grătarele şi emisiunile la care a luat parte.

"În primul rând, există respect faţă de antrenor, faţă de meseria pe care fiecare jucător o face, discuţiile erau foarte deschise. Ei mă cunosc pe mine, dar sunt şi dur când depăşesc limita bunului simt. Am văzut că acum s-au dat declaraţii că să dăm milităria jos din pod şi că s-au făcut grătare. 

Eronat. Haideţi să vă spun ceva. În momentul în care doi jucători îşi serbează onomastica în ziua de Paşte... Noi am avut meci la Constanţa. Nu să petreacă, au vrut să dea o bere şi să facă un grătar şi nu aveam timp, pentru că jucam din trei în trei zile, dar când a fost momentul şi am avut o săptămâna liberă, le-am dat voie să facă acest lucru împreună cu ceilalţi băieţi. Lucrul ăsta se întelege total greşit. Când spui că ai făcut un gartar şi ai băut o bere, nu înseamnă că sunt alcoolici sau nu ştiu măsura", a declarat Reghecampf pentru Orange Sport. 

Mihai Rotaru, supărat după ce l-a văzut pe Laurenţiu Reghecampf în emisiuni

Un alt motiv al răcirii relaţiilor dintre finanţatorul Universităţii Craiova şi antrenor a fost prezenţa principalului în anumite emisiuni. 

"Haideţi să le luăm pe rând. La prima emisiune, la Kanal D, consider că e un om care îmi e prieten, un om apropiat. Am făcut un interviu care nu a avut nimic de-a face cu emisiunile pe care le promovase până atunci şi fiecare are dreptul să vorbească despre ce vrea în emisiune. Ea m-a rugat să facem acest lucru, i-am pus în contact cu cel care se ocupă la club de presă. 

A fost prin noiembrie, cred, dar discuţia s-a purtat aşa. Am vorbit cu Mihai Rotaru, el mi-a spus că nu este de acord cu aceste lucruri şi că trebuie să facă un mail să prezinte şi, dacă e de acord, o facem, dacă nu, nu", s-a apărat antrenorul, care a vorbit şi despre faptul că a fost intervievat direct din baza de antrenament a Universităţii Craiova. 

"Eu n-am avut timp să mă deplasez de la stadion să fac interviul respectiv cu Adiţă şi a trebuit să îl facem acolo. El a vorbit cu cel de la presă de la noi, a fost ok, dar din păcate nu a făcut mail oficial şi atunci Mihai Rotaru s-a supărat şi l-a demis pe cel care se ocupa de asta", a mai spus Reghecampf.

De asemenea, a vorbit şi despre intervenţia sa din cadrul emisiunii lui Mircea Dinescu, cel care a avut un mesaj pentru Mihai Rotaru

"Ce treabă are? Era timpul meu liber, mă pot duce unde vreau. Îmi pare rău că apar după. Dacă ce am făcut eu are legătură cu jocul de pe teren, atunci ok, mi-o asum. Mihai mi-a reproşat faptul că nu îşi doreşte să fie clubul implicat în aşa ceva. Am promis şi de atunci nu s-a mai întâmplat ca cineva să vină să facă un interviu fără că el să fie informat.

Dacă cineva avea ceva de spus, era Mihai, iar eu i-am dat un mesaj şi i-a spus te rog ieşi şi clarifică aceste lucruri, că nu e ok să apară aşa ceva despre mine", a susţinut fostul antrenor al Universităţii Craiova. 

Afla mai multe despre: laurentiu reghecampfmihai rotaruuniversitatea craiova 

viewscnt
Articole similare