You are here:

Leo Grozavu, mai relaxat la interviu decât de obicei, după egalul dramatic cu Hermannstadt. ”S-a întors norocul cu faţa spre noi”

Leo Grozavu, mai relaxat la interviu decât de obicei, după egalul dramatic cu Hermannstadt. ”S-a întors norocul cu faţa spre noi”

Superliga

Comentarii

Leo Grozavu a tras concluziile la finalul meciului dintre Hermannstadt şi Poli Iaşi, încheiat la egalitate, scor 0-0. Antrenorul lui Poli Iaşi s-a declarat mulţumit de punctul obţinut de elevii săi şi este de părere că moldovenii sunt pe un drum bun, deşi au înregistrat cinci egaluri în ultimele cinci etape.

Portarul oaspeţilor, Silviu Lung jr, a avut de lucru în minutul 12, când a respins două şuturi în aceeaşi fază. În minutul 19 Daniel Paraschiv a fost lansat şi a scăpat singur, a intrat în careu şi, din unghi, a trimis pste poartă.

În startul reprizei secunde, minutul 48, Luis Phelipe i-a pasat lui Sergiu Buş, în careu, însă şutul ieşeanului a fost respins în corner de portarul Căbuz. În minutul 88 Silviu Lung Jr a scos incredibil un şut din apropiere a lui Fonseca, după o greşeală a lui Katanec. În minutul 90+4 arbitrul Istvan Kovacs a acordat penalti la un henţ comis în careul ieşenilor. Petrişor Petrescu a executat, l-a păcălit pe portarul Silviu Lung Jr, dar a trimis pe lângă poartă. Meciul s-a încheiat la egalitate, 0-0, iar sibienii au 25 de puncte şi sunt pe locul 5 în clasament, după 13 meciuri consecutive fără înfrângere. Poli Iaşi e pe locul 11, cu 19 puncte.

Leo Grozavu, un antrenor fericit. ”Rezultatul ne dă bucurie tuturor”

”Un meci echilibrat. Prima repriză a aparţinut Sibiului, în a doua am avut câteva situaţii. Una peste alta, este un rezultat echitabil, un meci de luptă, pe un teren greu. Un stadion frumos. S-a mai întors norocul şi cu faţa spre noi. Am avut mai multe meciuri în startul campionatului în care am pierdut nemeritat. 

Ţin băieţii în priză, nu sunt multe de spus. Jucătorii mă cunosc deja destul de bine. Important este ca la final să ne bucurăm. Rezultatul final ne dă bucurie tuturor. Urmează un program greu. Sigur, nu reuşim să câştigăm, dar esste important că nu pierdem. Trebuie să ţinem cont că la Sibiu se câştigă greu puncte”, a spus Leo Grozavu, după meci.

FCSB l-a ”spionat” pe starul lui Poli Iaşi

Florin Vulturar, ”impresarul de casă” al FCSB-ului, a fost prezent la Sibiu pentur a-l umări pe Luis Phelipe, atacantul echipei oaspete. Grozavu a dat de înţeles că brazilianul va pleca de la Iaşi în viitorul apropiat, însă în opinia lui acesta esta ”cursul fotbalului”.

(n.r. despre interesul FCSB-ului pentru Phelipe) Este normal în fotbal ca un jucător cu calitate să plece, să fie înlocuit cu altul. Ăsta este cursul vieţii, cursul fotbalului. Dacă va fi, nu avem ce face. Eu cred că deocamdată este cam devreme”, a adăugat Grozavu.

 

Afla mai multe despre: poli iaşileo grozavuhermannstadt 

viewscnt
Articole similare