Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Meci fără VAR în etapa a doua din Superligă. Motivul incredibil invocat de LPF

Meci fără VAR în etapa a doua din Superligă. Motivul incredibil invocat de LPF

Fotbal intern

Comentarii

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat că meciul Sepsi - FC Argeş, din etapa a doua din Superligă, nu va avea parte de sistemul VAR, iar motivul este unul incredibil.

CFR Cluj, FCSB, Universitatea Craiova şi Sepsi au jucat joi în Conference League, iar duminică vor evolua toate şi în campionat.

Astfel, Liga Profesionistă de Fotbal a fost nevoită să facă o serie de modificări în program.

CFR Cluj a fost printre cele mai nemulţumite cluburi. Campioana României va evolua duminică, 24 iulie, de la ora 16:00, în compania lui FC U Craiova, şi a reclamat temperatura foarte ridicată anunţată de meteorologi.

Sepsi - FC Argeş se va juca fără VAR. Motivul incredibil invocat de LPF

De asemenea, LPF a anunţat şi faptul că partida Sepsi - FC Argeş, din aceeaşi zi, dar de la ora 12:00, nu va beneficia de sistemul VAR, fapt ce s-ar mai putea repeta în acest sezon în Superligă. 

"Având în vedere programarea meciurilor campioanei României, CFR 1907 Cluj, din UEFA Conference League, în zilele de joi, 21 iulie şi miercuri, 27 iulie, care a determinat schimbările inerente în programul etapei a 2-a din Superliga României, Liga Profesionistă de Fotbal comunică:

- partida dintre Sepsi OSK Sf. Gheorghe şi FC Argeş, contând pentru etapa a 2-a a Superligii şi programată duminică, 24 iulie 2022, ora 12.00, se va desfăşura fără asistenţa sistemului video de arbitraj (VAR). 

Acest incovenient, pe care îl regretăm, este cauzat de imposibilitatea deplasării în timp util a echipei care deserveşte acest sistem la stadionul din Sf. Gheorghe.

Facem precizarea că asemenea situaţii au mai apărut şi în competiţii europene de-a lungul timpului şi este posibil, cu toate eforturile depuse, să mai apară şi în Superliga României, din aceleaşi motive obiective", a fost comunicatul transmis de LPF.

Afla mai multe despre: lpfvarsepsi 

viewscnt
Articole similare