Simona Halep (33 de ani) şi Ion Ţiriac (85 de ani) şi-au expus gândurile cu privire la anunţul retragerii lui Rafael Nadal (38 de ani) din tenis.
Ce au transmis Simona Halep şi Ion Ţiriac, după ce Rafael Nadal şi-a anunţat retragerea
Rafael Nadal a anunţat în urmă că se retrage din tenis la vârsta de 38 de ani. Acesta a fost de 22 de ori campion de Grand Slam şi a câştigat 92 de trofee în total.
Legendarul spaniol a informat că va mai participa doar la turneul final de Cupa Davis de luna viitoare de la Malaga, în Spania natală, acolo unde tocmai şi-a şi început cariera prestigioasă, la Sevilla, în 2004.
La o zi distanţă, Ion Ţiriac i-a adresat o scrisoare plină de emoţie adresată celui cunoscut şi drept ”Regele zgurii”. Miliardarul român a rememorat şi momentul în care i-a oferit un wild-card la turneul de la Madrid, înainte ca ”Matadorul” să devină jucătorul de tenis care este binecunoscut în prezent.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Rafa, dragul meu prieten,
Vreau să îţi scriu această scurtă scrisoare care, din păcate, nu poate să descrie ceea ce ai însemnat pentru mine, pentru copii, pentru fani şi pentru lumea sportului nostru.
Dăruirea, sacrificiul şi respectul faţă de joc, pe teren şi în afara terenului, de care ai dat dovadă timp de două decenii, sunt unice şi nu vor fi niciodată depăşite.
Eşti un prieten pentru mine şi, ca prieten, pot spune că lumea sportului are o datorie faţă de tine, datorie care nu poate fi plătită în bani sau titluri, ai dus totul la un alt nivel.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodată este să-i fi dat unui tânăr spaniol cu păr lung şi aspect unic chiar în primul an un wildcard la Madrid şi mă voi mândri şi pentru asta. Prietene, ai numărul meu şi voi fi mereu acolo pentru tine. Ion”, se arată în scrisoarea lui Ţiriac, conform Gândul.
De asemenea, Simona Halep nu a trecut peste momentul important al anunţului retragerii lui Rafael Nadal şi a ţinut să-i transmită şi un mesaj.
Sportiva din România a postat pe reţelele de socializare o fotografie cu ea şi cu spaniolul, alături de mesajul ”Forever a role model” (n.r. Mereu un model de urmat). Halep a câştigat în 2018 Grand Slam-ul de la Roland Garros, acolo unde Nadal deţine recordul de 14 trofee în palmares.
Afla mai multe despre: tenis, rafael nadal, simona halep, ion tiriac