You are here:

Mesut Ozil şi-a reziliat contractul cu Fenerbahce. Ce urmează pentru campionul mondial din 2014

Mesut Ozil şi-a reziliat contractul cu Fenerbahce. Ce urmează pentru campionul mondial din 2014

Campionate

Comentarii

Mesut Ozil şi-a reziliat contractul cu Fenerbahce, formaţie cu care semnase în luna ianuarie a anului trecut.

Mesut Ozil şi-a reziliat contractul cu Fenerbahce cu doi ani mai devreme

Mesut Ozil şi gruparea turcă Fenerbahce au ajuns miercuri la o înţelegere. Cele două părţi au convenit să se despartă de comun acord.

După un an şi jumătate petrecut la Fenerbahce, internaţionalul german a decis să se despartă de clubul turc.

Jucătorul de 33 de ani semnase contractul în ianuarie 2021 până în 2024.

Ce urmează pentru campionul mondial din 2014

Exclus din lot încă din luna martie, din cauza unor neînţelegeri cu staff-ul tehnic, Ozil a încheiat miercuri conturile cu Fenerbahce şi, conform unor surse din presa turcă, ar urma să semneze un contract cu Istanbul Başakşehir.

Ozil a venit de la Arsenal, unde juca din 2013. A evoluat la gruparea engleză în peste 250 de meciuri în toate competiţiile şi a înscris 44 de goluri. A livrat şi 77 de pase decisive.

La Fenerbahce, într-un sezon şi jumătate, a disputat 36 de partide, marcând de opt ori şi livrând trei asisst-uri.

Mesut Ozil este campion mondial cu Germania (2014), naţională pentru care a bifat 92 de selecţii şi a înscris 23 de goluri.

Mijlocaşul de 33 de ani a mai evoluat în carieră la Schalke 04, Werder Bremen şi Real Madrid. Cea mai mare cotă de piaţă atinsă a fost de 50 de miliioane de euro, în perioada în care era legitimat la Arsenal.

Afla mai multe despre: mesut ozilfenerbahce 

viewscnt
Articole similare