You are here:

Mircea Rednic, aşa cum nu l-ai mai văzut. Şi-a chemat noul jucător şi a început să cânte: ”Sunt sigur că şi suporterii o să te sprijine” | VIDEO

Mircea Rednic, aşa cum nu l-ai mai văzut. Şi-a chemat noul jucător şi a început să cânte: ”Sunt sigur că şi suporterii o să te sprijine” | VIDEO

UTA

Comentarii

Antrenorul celor de la UTA Arad, Mircea Rednic (61 de ani), a făcut spectacol la conferinţa de presă dinaintea partidei cu FC Voluntari.

UTA Arad se va deplasa pe terenul celor de la FC Voluntari, sâmbătă, 17 februarie, de la ora 14:00, în etapa cu numărul 26 din Superliga României.

Iar în conferinţa de presă premergătoare partide, Mircea Rednic a fost în mare formă. În momentul în care a apărut în sală şi Cătălin Vulturar, noul jucător al arădenilor, ”Puriul” s-a ridicat în picioare şi a început să intoneze imnul suporterilor UTA Arad, ”De la Dunăre la Sena”.

Rednic, sfaturi pentru Cătălin Vulturar: ”I-am făcut să mă iubească şi să mă regrete”

Reacţia lui Rednic a fost făcută pe fondul afirmaţiei lui Vulturar care, în momentul când a semnat cu Rapid, a precizat că rămâne să înveţe imnul giuleştenilor.

Între timp, mijlocaşul de 19 ani a fost împrumutat de clubul bucureştean la UTA Arad, acolo unde Mircea Rednic i-a făcut o primire inedită jucătorului născut chiar în oraşul Arad.

”Eu ştiu imnul la Dinamo, îl ştiu pe al lui Rapid, sunt imnuri frumoase, dar şi al lui UTA e foarte frumos. Bine ai venit! Ce vreau să-ţi spun? Poţi să cânţi imnul şi să-l ştii pe de rost dacă în teren nu eşti piesă.

Asta ţi-o spun că eu am simţit-o pe pielea mea acum 30 ani. Veneam de la Dinamo şi la Rapid au fost ceva scandări la început, dar prin jocul meu i-am făcut să mă iubească şi să mă regrete. Ca jucător am luat campionatul cu ei, ca antrenor am luat ultimul campionat.

Eu îţi urez mult succes, să ştii că te-am vrut că altfel nu acceptam să vii aici. Au fost ceva probleme, dar mă bucur că ai ajuns aici şi eu sunt sigur că, în afară de calităţile pe care le ai tu, o să pui şi suflet. Pentru că eşti de aici din oraş şi sunt sigur că şi suporterii o să te sprijine.

O să înţeleagă că mai facem greşeli, mai fac eu greşeli, mai fac cu jumătate de nu ştiu ce (n.r. referitor la faptul că Aradul are o jumătate de Mall)….. Am zis jumătate şi am înjumătăţit tot oraşul. Şi suporteri şi Aradul, toată lumea, nu mai zic nimic”, a declarat experimentatul antrenor al ”Bătrânei Doamne”.

În vârstă de 19 ani, Cătălin Vulturar a fost împrumutat de Rapid la UTA Arad până la finalul acestui sezon. Mijlocaşul este cotat în momentul de faţă la 400.000 de euro.

Afla mai multe despre: uta aradmircea rednicsuperligacatalin vulturar 

viewscnt
Articole similare