Nicolae Dică (43 de ani), fostul antrenor secund al echipei naţionale a României şi fost antrenor al celor de la FCSB şi-a găsit o nouă echipă în Superliga.
Nicolae Dică, motivat pentru a doua jumătate a sezonului
Dică are ca obiectiv, impus de club, menţinerea în Liga 1, însă, tehnicianul piteştean îşi propune altceva, vrea ca Voluntari să încheie sezonul printre primele echipe din play-out.
"Obiectivul este să rămânem în Liga 1, dar obiectivul personal e să terminăm pe locurile 7-9. Asta îmi doresc şi cred în treaba asta. Dacă nu credeam, nu le spuneam asta jucătorilor şi nici vouă. Am mare încredere în ce putem să facem", a declarat Nicolae Dică, la prima sa conferinţă de presă de la venirea la FC Voluntari.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dică doreşte să implementeze o mentalitate pozitivă în rândul jucătorilor săi.
"Şi eu îmi doresc să câştig orice meci. Aşa am fost crescut, aşa voi rămâne în continuare, cu orice adversar voi aborda jocul să câştigăm. În mentalitatea mea nu există să joc vreun meci la egal. Întotdeauna merg să câştig cele 3 puncte. Nu vom avea un drum uşor, dar eu cred că putem avea rezultate pozitive.
Ne aşteaptă un început dificil, cu Sibiul şi cu două echipe care luptă pentru evitarea retrogradării", a mai spus Dică.
Nicolae Dică recunoaşte că există o anumită presiune pe umerii lui, pe banca celor de la FC Voluntari.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Presiune e oriunde. Aşa a fost şi la FCSB, şi la Craiova, şi la Mioveni. Eu nu am o problemă să preiau o echipă în timpul campionatului. Nu suntem pe un loc onorabil pentru condiţiile care sunt aici şi pentru lotul de jucători. Ne dorim să fim mai sus, dar trebuie muncă multă în fiecare zi. Vreau să văd o altă atitudine din partea jucătorilor mei la fiecare meci. Doar aşa vom reuşi", a spus Dică.
Noul antrenor al ilfovenilor a vorbit şi despre rivalele din zona de play-out a clasamentului, Dinamo, Botoşani, Oţelul şi Poli Iaşi sunt echipele menţionate de Dică, dar indiferent de numele adversarului, Dică are un singur obiectiv, obţinerea celor trei puncte.
"Nu doar cu Dinamo ne luptăm, ci şi cu Botoşani sau cele din faţa noastră, Oţelul, Iaşi şi celelalte. Nu am un ţel să bat o anume echipă. Îmi doresc să câştig cu oricine. Nu mă gândesc la o revanşă. Eu mă lupt cu mine, vreau să fiu mai bun în fiecare zi", a explicat Dică.
Imnul celor de la FC Voluntari este încă un aspect care l-a impresionat pe fostul antrenor al României U23, care îl aşteaptă pe liderul galeriei ilfovene la meciuri.
"Viaţa mea o împart alături de Voluntari. Din acest moment, da. Îl aştept pe nea Gică (n.r. şeful galeriei) la stadion alături de mai mulţi oameni. Îl cunosc de mult timp pe nea Gică, noi ne-am antrenat cu Viitorul aici un an şi ceva." a încheiat Dică.
- Citește și
- FR Rugby a prezentat tricoul de joc al "stejarilor" din acest an. Ce spune Alin Petrache despre Stadionul Arcul de Triumf: "Am avut mereu probleme în ultimii ani"
- OFICIAL | Proaspăt plecat de la Oţelul, Kehinde Fatai şi-a găsit echipă! Atacantul a semnat cu o fostă campioană a Greciei
- Răsturnare de situaţie pentru Ionuţ Radu. A ratat transferul în Arabia Saudită, dar acum e aproape de semna într-un alt campionat de top din Europa
- Anunţ bombă în presa din Italia! Lewis Hamilton va merge la Ferrari în 2025
- Acum e sigur. Real Madrid nu-i va prelungi contractul lui Modric
- Giovanni Costantino s-a pus pe treabă şi a învâţat limba română în doar trei luni: ”Nu sunt aici să frec menta”
Afla mai multe despre: voluntari, nicolae dica, superliga, fc voluntari