Fostul antrenor al celor de la FCU Craiova 1948, Nicolo Napoli (62 de ani), a avut o intervenţie pe reţelele de socializare în care arată în ce relaţii a rămas cu formaţia lui Adrian Mititelu.
Indiciul care demonstrează că Napoli încă mai este supărat pe echipa lui Mititelu
Nicolo Napoli este un nume extrem de important pentru FCU Craiova 1948, echipa finanţată de Adrian Mititelu.
Antrenorul italian a pregătit-o pe formaţia din Bănie în nouă rânduri, ultima oară în perioada 9 noiembrie 2022 şi 2 iunie 2023. Şi de această dată, italianul s-a despărţit de olteni cu scandal.
Deşi nu mai este la cârma celor de la FCU Craiova de mai bine de şase luni, Nicolo Napoli a rămas atent la fotbalul românesc şi ştie tot ce mişcă la fosta sa echipă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Tehnicianul în vârstă de 62 de ani şi-a făcut apariţia în mediul online, pe pagina de Facebook a ”FCU 1948”, una dintre comunităţile numeroase de susţinători ai echipei lui Adrian Mititelu.
Acolo a fost publicată o fotografie cu oficialii Marcel Puşcaş, Eduard Zelgin, Robert Săceanu, dar şi Gabi ”Blondu'”, fostul lider al Peluzei Sud '97.
Aceasta a fost însoţită de textul: ”Cum să faci performanţă cu aceşti profesionişti a căror singură responsabilitate la club este să bage cardul în bancomat în ziua de salariu!?”.
Nicolo Napoli a fost pe fază şi a postat următorul mesaj în secţiunea de comentarii: ”Sunt bolnavi mintal şi fură bani (n.r. din limba italiană)”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În momentul de faţă, FCU Craiova este pregătită de un alt italian, Giovanni Costantino, şi ocupă locul 12 în campionat, cu 30 de puncte, după 27 de etape.
Nu este primul episod în care Nicolo Napoli are o reacţie aprigă în mediul online la adresa echipei lui Adrian Mititelu. În toamna anului trecut, cei doi au avut un schimb dur de replici.
- Citește și
- VAR-ul o salvează pe Universitatea Craiova! Concluzii după penalty-ul anulat cu ajutorul arbitrajului video. "Greşeli după greşeli" | EXCLUSIV
- ”A fost numărul 1. Peste Coman şi Olaru!”. Remarcatul lui MM Stoica după FCSB - FC Botoşani | EXCLUSIV
- NEWS ALERT | Dorinel Munteanu şi-a aflat suspendarea după cartonaşul roşu primit la meciul cu Dinamo! Câte etape a primit
Afla mai multe despre: fcu craiova, nicolo napoli, adrian mititelu, superliga