CFR Cluj a fost eliminată din turul unu preliminar din Liga Campionilor, iar jucătorii lui Dan Petrescu au reacţionat la finalul partidei cu Pyunik.
CFR Cluj a pierdut cu Pyunik Erevan, după 2-2 în timpul celor 120 de minute de prelungire şi 3-4 în urma loviturilor de departajare.
În urma eliminării ruşinoase din preliminariile Ligii Campionilor, gruparea lui Dan Petrescu a fost ”retrogradată” în a treia competiţie inter-continentală din Europa ca valoare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Nu realizez ce ni s-a întâmplat”. Jucătorii CFR-ului, devastaţi: ”Noi am hrănit adversarul, nu l-am omorât. Nici nu ne gândeam că putem fi eliminaţi din primul tur”
La finalul jocului din Gruia, Ciprian Deac a fost dărâmat după ce CFR Cluj a fost scoasă din competiţie de campioana Armeniei.
”E supărare mare. Nu mai am cuvinte, nu realizez ce ni s-a întâmplat. Au avut o ocazie, ne-au dat un gol.
Din păcate, noi am hrănit adversarul, nu l-am omorât. Nici nu ne gândeam că putem fi eliminaţi din primul tur, dar ăsta e fotbalul, plin de surprize.
Sunt conştient că era o sursă bună de venit pentru club. Aşa ne-am făcut planurile, să trecem minim două tururi. Dar, în fotbal, nu e cum îţi faci planuri, cum calculezi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Trebuie să ne trezim. Oricum, înfrângerea asta e un duş foarte rece pentru noi, pentru club şi pentru toată lumea”, a declarat Deac, după eliminarea CFR-ului.
”Cred că în prima repriza dacă era 2-3-0 nu se supăra nimeni. Am luat gol la singura ocazie a lor din corner, singurul şut pe poartă. S-a dus meciul în prelungiri şi la penalty-uri aţi vazut ce s-a întâmplat.
Cred că e cea mai neagră seară a mea de când sunt la CFR.
(n.r. de golul doi primit) A venit mingea urât, am respins cum am putut, mai multe nu ştiu. Nu ştiu dacă puteam să fac mai mult, să resping peste poartă, a venit rău mingea şi acolo am putut să o resping.
(n.r. penalty apărat) Acum la penalty, ştii cum e, o loterie. Se întâmplă să ratezi, au ratat jucători mai mari ca noi. La penalty e loterie.
Dezamăgire, frustrare pentru că toată lumea se aştepta să mergem mai departe. Noi voiam şi trebuia să mergem cu orice preţ mai departe, dar din păcate acesta e fotbalul. Am luat două goluri în ultimul minut şi acesta e fotbalul.
Fotbalul... asta este. Acum trebuie să ne revenim. În seara asta nici nu ştiu cine o să doarmă. Probabil o să analizăm ce s-a întâmplat azi şi după urmează meciul cu Rapid.
Asta decide antrenorul, dacă unii jucători nu mai prind primul 11. Amenzi... nu ştiu ce să zic de amenzi.
Cu siguranţă cred că clubul depindea de aceşti bani din Champions League, dar nu cred că va fi sfârşitul clubului aici”, a adăugat şi Bălgrădean.
- Citește și
- MM Stoica a anunţat finalul unei ere la CFR Cluj: "Semnale au fost. Nu mai e ce a fost" | EXCLUSIV
- EXCLUSIV Basarab Panduru îi trezeşte la realitate pe jucătorii CFR-ului: ”Nu vă mai merge cu 1-0”
- Fotbaliştii lui CFR Cluj, victimele furiei lui Dan Petrescu! Reacţia antrenorului după golul marcat de Pyunik în Gruia
Afla mai multe despre: deac, balgradean, cfr cluj