Managerul general al FCSB, Mihai Stoica, aşteaptă un public numeros pe Arena Naţională pentru returul cu DAC 1904 Dunajská Streda, din turul III preliminar Conference League. De asemenea, conducătorul a comentat sancţiunea UEFA aplicată clubului din Berceni.
"Peste 30.000" de spectatori aşteptaţi la FCSB - DAC în Conference League
- FCSB - DAC 1904 Dunajská Streda, manşa secundă a turului al treilea preliminar Conference League, porneşte de la 1-0 pentru echipa antrenată de Nicolae Dică. Meciul e programat joi, de la 20:30, pe Arena Naţională, live text pe Orangesport.ro.
Până duminică s-au vândut peste 15.000 de bilete, iar organizatorii se aşteaptă la peste 30.000 de persoane pe cel mai mare stadion al ţării.
"Duminică, în jurul prânzului, s-a sărit de 15.000 de bilete vândute online. Peste 30.000 de bilete cred (n.r. - vor fi vândute în total). Deschidem toate trei inelele. Cred că tribuna II va fi arhiplină", a declarat expertul Orange Sport, Mihai Stoica.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De asemenea, managerul general al FCSB a dat asigurări că echipa pe care o reprezintă şi suporterii nu pot fi acuzaţi de rasism din partea UEFA, care a blocat o peluză pentru returul cu DAC. La partida cu Saburtalo, din galeria FCSB-ului s-a auzit cântectul clasic adresat rivalilor de la Rapid.
"Nu ştiu cine a dat... A fost discuţia asta (n.r. - cu peluza umplută doar cu copii, după decizia UEFA), dar noi, că vrem să arătăm bunele intenţii şi Peluza Nord va face asta, avem promisiunea lor... Că aia a fost o glumă.
Se ştie clar că până şi rapidiştii îşi spun în felul ăsta. Aşa sunt. Noi suntem oi, ei sunt... Nu spun cuvântul, că iar mă duc la CNCD (n.r. - Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării). Ăsta e cântecul. Unii sunt spurcaţi, alţii... Nu aveam nicio intenţie la meciul cu Saburtalo să se scandeze lozinci rasiste. Nu suntem rasişti, avem jucători de culoare, avem jucători de alte religii, nu avem nicio problemă.
Peluza a doua închisă de UEFA, în care stătea galerie noastră, peluza sud a Arenei Naţionale, va fi închisă şi nu va fi nimeni în ea (n.r. - la meciul cu DAC)", a mai spus Mihai Stoica.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
FCSB, sancţionată de UEFA din cauza suporterilor. Decizia anunţată de forul continental
Comisia de Apel a UEFA a decis sancţionarea FCSB, ca urmare a problemelor de la meciul dintre echipa bucureşteană şi Saburtalo, disputat în data de 28 iulie, în Conference League.
Astfel, FCSB a primit o amendă de 50.000 de euro şi va trebui să joace următorul meci de acasă cu tribuna sud a stadionului închisă, din cauza comportamentului rasist al suporterilor.
De asemenea, FCSB va trebui să afişeze la următorul meci de acasă din cupele europene un banner cu mesajul #NoToRacism.
În plus, echipa bucureşteană a fost amendată cu 1.500 de euro pentru aruncarea de obiecte de către fani.
- Citește și
- Adrian Mititelu a răbufnit în miezul nopţii! Ce ar fi făcut Kovacs în U Craiova 1948 - Universitatea Craiova: "Lucrurile se complică! Deţin informaţia"
- Mijlocaşul de care Gigi Becali a scăpat impresionează la U Craiova 1948. MM Stoica regretă: "Îmi plăcea foarte mult. Îl vedeam fără discuţie titular la noi" | EXCLUSIV
- Sorin Cârţu, misterios despre postul lui Laszlo Balint la Universitatea Craiova! "Nu ştiu. Orice se poate întâmpla"
- Gol Valentin Mihăilă! Românul a marcat pentru Parma în Cupa Italiei. Şi Dennis Man a fost titular | VIDEO
Afla mai multe despre: fcsb, mihai stoica, fcsb dac, fcsb conference league