”O Deus Romeno”. Românul care e zeu la Porto ca Hagi la Istanbul. Divinizat de fani, aplaudat de rivali, dar ignorat la naţională | SPECIAL

Puţini jucători români au ajuns zei la echipe din străinătate. Când vine vorba de campionate puternice, numărul lor e cu atât mai mic şi se restrânge şi mai mult când e cazul să fie luaţi în considerare pentru topul celor mai buni din toată istoria respectivului club.

Răsăritul de pe Bega

Unul dintre aceste extrem de rare cazuri este şi cel al lui Ion Timofte. Un mijlocaş ofensiv valoros, stângaci, el nu este doar un jucător de fotbal, ci, după cum se va vedea, un adevărat fotbalist cu F mare. Prin tot ce a arătat pe teren şi impactul uriaş pe care l-a avut la toate echipele de club pe la care a trecut. Trei mari şi late la număr.

Primul impact cu fotbalul mare l-a avut la Timişoara. Născut la Anina, în judeţul Caraş-Severin, Timofte 2, aşa cum a rămas în memoria microbiştilor, a ajuns la Poli de pe Bega, unde a luat contact cu ce înseamnă Divizia A.

A impresionat încă de la bun început, iar în returul sezonului 1989-1990 a ajutat echipa bănăţeană să termine pe locul 5 şi să se califice în Cupa UEFA, la numai un an de la promovare.

În primul tur din Cupa UEFA, Timişoara dădea piept de Atletico Madrid, condusă de celebrul şi unicul ei preşedinte, Jesus Gil y Gil. Şi cu iugoslavul (pe acea vreme) Tomislav Ivic pe bancă. Şi cu Paulo Futre şi Donato în teren. 

Nimic din toate astea n-au contat. Poli a eliminat-o după 2-0 la Timişoara şi 0-1 la Madrid, cu reşiţeanul Timofte fiind unul dintre cei mai importanţi jucători ai celor calificaţi.

În runda următoare, gaşca de pe Bega şi-a găsit naşul la Lisabona. Sporting a eliminat-o după o victorie cu 7-0 în Portugalia. La retur, lusitanii au fost ”băieţi de comitet” cu fraţii latini şi au făcut doar act de prezenţă pe malul Begăi. Timişorenii au câştigat cu 2-0. Să fie mulţumiţi şi unii, şi alţii!

Scos din cupele europene fără drept de apel, Ion Timofte a făcut atunci cunoştinţă pentru prima dată cu fotbalul portughez, unde avea să ajungă fix la finalul acelui sezon şi unde avea să devină o legendă în următorul deceniu.

O nouă lume s-a deschis

Acea dublă de la finalul lui '90 avea să-i deschidă lui Timofte un nou drum: Portugalia. Nu a ajuns la marile forţe din Lisabona, Benfica şi Sporting, ci la cealaltă echipă din Big Three-ul lusitan: FC Porto, în 1991. Era recentă câştigătoare de CCE, în 1987, după golul celebru al lui Madjer din finala cu Bayern Munchen (2-1). 

”În acea perioadă, Mircea Lucescu trebuia să devină antrenorul lui Porto. În zilele petrecute acolo, m-a recomandat preşedintelui clubului.

În luna aprilie, au venit să mă monitorizeze la un amical jucat de România cu Spania, la Caceres. Noi am învins cu 2-0, am marcat eu şi am reuşit un joc foarte bun. Şi uite-aşa am ajuns la Porto!”, povestea Timofte, în Playsport, în 2021, despre transferul său.

A stat trei ani, până în 1994, timp în care a câştigat trofee (două titluri, o cupă şi două supercupe), a scris istorie în Liga Campionilor, a fost antrenat de nume uriaşe, a avut o influenţă imensă şi a lăsat în urmă multe poveşti şi momente memorabile.

La ambele campionate adjudecate a contribuit din plin. La primul, în sezonul 1991-1992, a consemnat victoria dintr-un derby cu Benfica decisiv în lupta la titlu (3-2). În stagiunea care a urmat, a fost cel mai bun marcator intern al echipei, cu 11 goluri. Fanii lui Porto l-au adoptat şi l-au făcut un ”dragon” de-al lor.

”Cel mai frumos moment la Porto? Când am bătut Benfica, 3-2, chiar pe Da Luz, iar eu am marcat golul victoriei în ultimul minut. A fost singurul meu gol înscris cu piciorul drept!”, îşi amintea ”Tim”, într-un amplu interviu acordat site-ului maisfutebol.iol.pt, în 2018.

Printre antrenorii reputaţi pe care i-a avut se numără şi Sir Bobby Robson, în 1994, care l-a avut ca secund pe un anume Jose Mourinho.

”M-a impresionat prin atenţia pe care o acorda fiecărui detaliu. Lucra foarte, foarte mult fazele fixe”, rememora Timofte. ”Era un om extraordinar. 

Când lucrurile nu mergeau cum trebuie, amesteca engleza cu portugheza, mai arunca o glumă şi atmosfera se însenina. Gândiţi-vă că l-a avut secund şi pe Mourinho, deci antrenamentele erau grozave", mai povestea bănăţeanul.

Sub comanda celor doi, Porto ajungea în semifinalele Ligii Campionilor în 1994, unde era eliminată de Barcelona lui Johan Cruyff, 0-3, într-o singură manşă. ”Dacă era de produs o surpriză, o produceam mai repede o dată, decât de două ori”, glumea românul ”dragonilor”.

Milanul lui Capello câştiga acea Ligă. Cu 4-0 în finală. Cu Răducioiu în echipă. El şi Timofte s-au duelat şi în faza grupelor. A fost 3-0 pentru milanezi pe San Siro, cu ”Micul blond” marcând primul gol. La Porto, a fost 0-0.

Ion Timofte faz anos hoje, deixa a tua mensagem de parabéns
Timofte no FC Porto 
 97 jogos/36 golos
 2 Campeonatos Nacionais
 1 Taças de Portugal
 2 Supertaças de Portugal#FCPorto #Timofte #Vintage pic.twitter.com/L9a7RNFYUL

— FC Porto (@FCPorto) December 16, 2017

”Tim” cel mare

În 1994, Ion Timofte a făcut trecerea la rivala din oraş, Boavista, unde a jucat şase ani, până în 2000, şi a ajuns şi mai mare decât la Porto. 

A făcut parte din ”generaţia de aur” a clubului. Dacă în tricoul ”dragonilor” a fost unul dintre cei mai buni ai generaţiei, la ”pantere” a devenit o adevărată legendă.

Dar de ce s-a oprit aventura sa la Porto şi cum a început călătoria sa la Boavista? ”Eu eram convins că voi continua la Porto, nici acum nu ştiu exact de ce nu s-a petrecut acest lucru. 

Văzând că 'dragonii' nu dau niciun semn, mă înţelesesem cu o echipă din Franţa. Chiar înainte să semnez acolo am fost deturnat de Boavista. Porto a adus în locul meu doi argentinieni care au jucat puţin spre deloc", dezvăluia ”Tim”, în sursa portugheză menţionată.

”Boavista nu era un club de talia lui Porto. Am preferat, totuşi, să rămân în Portugalia pentru că este o ţară formidabilă”, povestea el, tot acolo. Şi nu a dat greş. A avut şase sezoane extrem de productive, în care a intrat definitiv în istoria lui Boavista.

”Nu a fost greu atunci să mă adaptez. Am fost convins mereu că fotbalul e acelaşi peste tot. Am jucat în cupele europene an de an, m-am reîntors în Liga Campionilor” şi a câştigat două trofee: Cupa şi Supercupa Portugaliei.

Cel mai productiv sezon al lui Timofte, 1998-1999, a coincis cu cea mai bună clasare a echipei în campionat, până la acel moment. Cu 15 goluri marcate în 32 de meciuri, bănăţeanul a ajutat-o pe Boavista să termine pe locul 2.

Titlul l-a luat chiar marea rivală Porto. ”Doar un egal la Faro (n.r. 2-2) ne-a jefuit de titlu”, ofta ”Tim”, în materialul portughez citat. ”Ştiam că se poate întâmpla asta”.

În perioada aceea, ”Boavista era ceea ce este Braga astăzi”, adică a patra echipă a Portugaliei, ”sub cei trei granzi Porto, Benfica şi Sporting”.

Dar, din păcate, chinuit de accidentări, Ion Timofte a fost nevoit să-şi încheie cariera în 2000, chiar cu un an înainte ca Boavista să ia unicul ei titlu de campioană din istorie. Şi încă în ce fel: cu un punct în faţa rivalilor de la Porto. ”Panterele” le-au făcut-o ”dragonilor”.

Despre acest moment, vorbeşte cu o doză de umor: ”Întotdeauna spun asta. Timofte a trebuit să plece de la Boavista ca să devină campioni. Secretul titlului a fost plecarea mea. De fapt, deja simţeam mirosul titlului”.

Marele regret al carierei: naţionala

Şi, totuşi, cu o carieră atât de impresionantă în spate, Ion Timofte oftează mereu şi se întreabă deseori ”ce ar fi fost dacă?” atunci când vine vorba despre echipa naţională a României.

A strâns doar 10 meciuri şi a marcat un gol. În amicalul cu Spania, din 1991, care i-a şi adus în mare parte transferul la Porto. Cel mai mare regret: absenţa de la faimoasa Cupă Mondială din America, vârful ”Generaţiei de Aur”.

”În 1994 meritam să fiu la Mondial, trebuia să fiu acolo! Nu ştiu dacă titular, deşi veneam după trei ani foarte buni la Porto. Măcar în lot puteam fi luat. O săptămână am fost extrem, extrem de supărat. N-am plâns, chiar dacă am avut momente când am fost aproape să fac asta”, le povestea el, plin de regrete, portughezilor.

”Absenţa mea a stârnit controverse în România. La fel precum cea a lui Craioveanu, care era golgheterul competiţiei interne” sau cea a lui Lăcătuş, revenit de un an la Steaua. 

Din lotul deplasat de Anghel Iordănescu în Statele Unite făceau parte şi jucători care Iulian Chiriţă (Rapid), Corneliu Papură (Universitatea Craiova) sau Marian Ivan (Braşov). Dar un fotbalist care tocmai ce fusese într-o semifinală de Liga Campionilor nu şi-a găsit locul.

”Anghel Iordănescu nu mi-a dat nicio explicaţie. Totuşi, nu m-am certat cu el, nu aveam cum”, suspina ”Tim”, în 2018. ”Am o părere de rău, dar era o concurenţă teribilă pentru mine! Hagi, Ilie Dumitrescu, Mateuţ, Lupu, Adrian Ilie”, îşi mai amintea bănăţeanul, cu amar, în 2021.

”Eu ştiu din ce cauză nu am fost la naţională de mai multe ori, dar nu o s-o spun niciodată. Cred că şi două persoane mai ştiu.

Recunoscând calitatea de excepţie a jucătorilor cu care luptam pentru post, dar cel mai tare m-a deranjat faptul că nu am fost în Statele Unite. Cred că meritam, fără discuţie, măcar în lotul lărgit, nu neapărat titular”, ofta el, la Centenarul Politehnicii Timişoara.

”Prima mea condiţie de selecţie a fost caracterul fiecărui jucător. De Timofte spuneam că va ajunge la naţională”, afirma Ioan Boniş, unul dintre primii antrenori ai lui ”Tim”, potrivit Oradea24. Previziunea a fost corectă, dar a venit şi cu doza de regret prezentată.

”O Deus Romeno”

După cariera de fotbalist, Ion Timofte a rămas apropiat fenomenului. A avut câteva funcţii în partea administrativă la Poli Timişoara şi Boavista, însă fără prea mari realizări. S-a implicat şi în afaceri, dar succesul tot l-a ocolit. 

Totuşi, a rămas fidel clubului la care a jucat cei mai mulţi ani. Şi-a deschis un restaurant şi un hotel în Timişoara şi pe ambele le-a denumit ”Boavista”. La Porto este în continuare respectat, chiar dacă a jucat şi la marea rivală. 

De-a lungul carierei, a fost coleg cu jucători ca portughezul Vitor Baia şi bulgarul Kostadinov la Porto şi cu Nuno Gomes la Boavista.

Cu mulţi a legat prieteneii şi a rămas în relaţii bune şi acum. Chiar şi din rândul celor care i-au fost adversari, cum ar fi portughezul Paulo Futre, din dubla Poli - Atletico.

”De câte ori ne întâlnim, eu şi el, căpitanul lor de atunci, ne amintim de aceste meciuri. Şi tot nu înţelegem cum i-am eliminat”, glumea Timofte 2, despre prima sa mare realizare din carieră.

Statisticile confirmă şi ele cât de mare a fost impactul lui Ion Timofte în fotbalul portughez (215 meciuri şi 61 goluri), în cele nouă sezoane jucate:

• 1991-1992, Porto, 25 de meciuri/9 goluri (locul 1)
• 1992-1993, Porto, 23 de meciuri/11 goluri (1)
• 1993-1994, Porto, 21 de meciuri/4 goluri (2)
• 1994-1995, Boavista, 24 de meciuri/4 goluri (10)
• 1995-1996, Boavista. 24 de meciuri/7 goluri (4)
• 1996-1997, Boavista, 19 meciuri/1 gol (7)
• 1997-1998, Boavista, 31 de meciuri/10 goluri (6)
• 1998-1999, Boavista, 32 de meciuri/15 goluri (2)
• 1999-2000, Boavista, 16 meciuri/0 goluri (4)

Cu tot ce a făcut în fotbalul lusitan, ”Tim” are un statut special la Boavista. Recent, a fost ales in cea mai bună echipă din toate timpurile a ”panterelor”.

Mulţi merg chiar şi mai departe şi îl consideră pe Ion Timofte cel mai bun fotbalist din istoria clubului înfiinţat în 1903 şi localizat în Porto.

Dar, pentru a ilustra şi mai mult cât de mare a fost Timofte pentru Boavista, ”panterele” şi-au manifestat aprecierea într-un fel prin care să fie ţinut minte mereu. 

”Cred că a apărut prima oară pe un banner al fanilor. De acolo a fost preluată. Şi aşa a rămas până în ziua de azi!”, a dezvăluit românul, cel supranumit ”O Deus Romeno”.

Afla mai multe despre: ion timofte, timisoara, special, porto, boavista, portugalia, benfica, sporting, romania, echipa nationala, atletico madrid