”O Deus Romeno”. Românul care e zeu la Porto ca Hagi la Istanbul. Divinizat de fani, aplaudat de rivali, dar ignorat la naţională | SPECIAL

Puţini jucători români au ajuns zei la echipe din străinătate. Când vine vorba de campionate puternice, numărul lor e cu atât mai mic şi se restrânge şi mai mult când e cazul să fie luaţi în considerare pentru topul celor mai buni din toată istoria respectivului club.

Răsăritul de pe Bega

Unul dintre aceste extrem de rare cazuri este şi cel al lui Ion Timofte. Un mijlocaş ofensiv valoros, stângaci, el nu este doar un jucător de fotbal, ci, după cum se va vedea, un adevărat fotbalist cu F mare. Prin tot ce a arătat pe teren şi impactul uriaş pe care l-a avut la toate echipele de club pe la care a trecut. Trei mari şi late la număr.

Primul impact cu fotbalul mare l-a avut la Timişoara. Născut la Anina, în judeţul Caraş-Severin, Timofte 2, aşa cum a rămas în memoria microbiştilor, a ajuns la Poli de pe Bega, unde a luat contact cu ce înseamnă Divizia A.

A impresionat încă de la bun început, iar în returul sezonului 1989-1990 a ajutat echipa bănăţeană să termine pe locul 5 şi să se califice în Cupa UEFA, la numai un an de la promovare.

În primul tur din Cupa UEFA, Timişoara dădea piept de Atletico Madrid, condusă de celebrul şi unicul ei preşedinte, Jesus Gil y Gil. Şi cu iugoslavul (pe acea vreme) Tomislav Ivic pe bancă. Şi cu Paulo Futre şi Donato în teren. 

Nimic din toate astea n-au contat. Poli a eliminat-o după 2-0 la Timişoara şi 0-1 la Madrid, cu reşiţeanul Timofte fiind unul dintre cei mai importanţi jucători ai celor calificaţi.

În runda următoare, gaşca de pe Bega şi-a găsit naşul la Lisabona. Sporting a eliminat-o după o victorie cu 7-0 în Portugalia. La retur, lusitanii au fost ”băieţi de comitet” cu fraţii latini şi au făcut doar act de prezenţă pe malul Begăi. Timişorenii au câştigat cu 2-0. Să fie mulţumiţi şi unii, şi alţii!

Scos din cupele europene fără drept de apel, Ion Timofte a făcut atunci cunoştinţă pentru prima dată cu fotbalul portughez, unde avea să ajungă fix la finalul acelui sezon şi unde avea să devină o legendă în următorul deceniu.

O nouă lume s-a deschis

Acea dublă de la finalul lui '90 avea să-i deschidă lui Timofte un nou drum: Portugalia. Nu a ajuns la marile forţe din Lisabona, Benfica şi Sporting, ci la cealaltă echipă din Big Three-ul lusitan: FC Porto, în 1991. Era recentă câştigătoare de CCE, în 1987, după golul celebru al lui Madjer din finala cu Bayern Munchen (2-1). 

”În acea perioadă, Mircea Lucescu trebuia să devină antrenorul lui Porto. În zilele petrecute acolo, m-a recomandat preşedintelui clubului. În luna aprilie, au venit să mă monitorizeze la un amical jucat de România cu Spania, la Caceres. Noi am învins cu 2-0, am marcat eu şi am reuşit un joc foarte bun. Şi uite-aşa am ajuns la Porto!”, povestea Timofte, în Playsport, în 2021, despre transferul său.

A stat trei ani, până în 1994, timp în care a câştigat trofee (două titluri, o cupă şi două supercupe), a scris istorie în Liga Campionilor, a fost antrenat de nume uriaşe, a avut o influenţă imensă şi a lăsat în urmă multe poveşti şi momente memorabile.

Statisticile arată şi ele o parte din adevăr: 97 de meciuri, 36 de goluri. Cifre de respectat pentru un marcator, darămite pentru un mijlocaş de creaţie aşa cum era el.

În 1994 a făcut trecerea la rivala din oraş, Boavista, unde a ajuns şi mai mare decât la Porto. A făcut parte din ”generaţia de aur” a clubului şi, recent, a fost ales in cea mai bună echipă din toate timpurile a ”panterelor”.

Mulţi merg chiar şi mai departe şi îl consideră pe Ion Timofte cel mai bun fotbalist din istoria clubului localizat în Porto.

Afla mai multe despre: ion timofte, timisoara, special, porto, boavista, portugalia, benfica, sporting, romania, echipa nationala, atletico madrid