You are here:

OFICIAL | Brazilianul a semnat! Dorit de Rotaru la Universitatea Craiova, fotbalistul a ajuns la un alt club din Superligă

OFICIAL | Brazilianul a semnat! Dorit de Rotaru la Universitatea Craiova, fotbalistul a ajuns la un alt club din Superligă

Superliga

Comentarii

Brazilianul care a fost la un pas să semneze cu Universitatea Craiova a semnat cu Petrolul Ploieşti.

OFICIAL | Brazilianul a semnat! Dorit de Rotaru la Universitatea Craiova, fotbalistul a ajuns la un alt club din Superligă

Brazilianul Jefferson Noguiera a devenit oficial jucătorul celor de la Petrolul. La începutul actualului sezon, acesta a fost dorit insistent de Mihai Rotaru la Universitatea Craiova, echipă cu care, la vremea respectivă, chiar s-ar fi înţeles şi cu privire la durata contractului.

Mijlocaşul ar fi trecut şi vizita medicală la Craiova şi toate lucrurile erau puse la punct, dar mutarea nu s-a mai realizat.

În schimb, la mai bine de şase luni distanţă, Jefferson Noguiera a ajuns în fotbalul românesc, dar la Petrolul Ploieşti, formaţie care a anunţat, vineri, că a obţinut serviciile fotbalistului brazilian.

”În vârstă de 29 de ani, Jefferson vine să fortifice compartimentul median al galben-albaştrilor, fiind un jucător cu experienţă importantă acumulată la nivelul primelor eşaloane din Brazilia şi Turcia.

În ţara natală, Jefferson Nogueira Junior a evoluat pentru Figuirense şi Fortaleza, adunând 41 de prezenţe în Serie A braziliană, înainte de a ajunge în Europa, în ianuarie 2018, atunci când a semnat cu gruparea turcă Gaziantep FK.

Cu Gaziantep avea să promoveze în prima ligă din Turcia, campionat în care, mai apoi, a bifat, de-a lungul a două sezoane şi jumătate, 57 de meciuri şi cinci goluri marcate.

În ianuarie 2022 s-a mutat în liga secundă din Portugalia, la Moreinrense, gupare pentru care a disputat 16 partide (2 goluri marcate)”, a fost anunţul făcut de clubul prahovean.

Afla mai multe despre: petroluluniversitatea craiova 

viewscnt
Articole similare