Unul intre cei mai ghinionişti jucători trecuţi pe la FCSB în ultimii ani tocmai şi-a găsit o nouă echipă. Alexandru Stan (33 de ani), plecat de la vicecampioană la Iaşi în vara trecută, a semnat marţi cu o formaţie din Liga 3.
Sosit la Bucureşti în urmă cu patru sezoane, Alexandru Stan a fost transferat de Gigi Becali pentru a rezolva problemele din flancul stâng al apărării roş-albastre, care era descoperită în acea zonă.
În primul său sezon la club, afectat de o gravă accidentare, pentru care a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală, Stan a reuşit să însumeze numai 13 apariţii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Încă în procesul de recuperare înaintea celui de al doilea an la club, fundaşul lateral a fost forţat înapoi în primul 11, chiar dacă medicii recomandaseră ca acesta să nu evolueze încă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Înaintea unui meci din preliminariile Europa League, împotriva lui Alaşkhert, Stan a fost informat că va fi utilizat 10 minute, dar s-a trezit titular.
Jucătorul a rememorat cum a fost complet surprins când s-a văzut pe foaia de joc şi a recunoscut că a cerut să fie înlocuit la pauză din cauza durerilor.
Stan a spus că în urma acelui meci a ”început coşmarul”, care l-a ţinut pe bară două sezoane, până să înceapă să joace din nou constant în ultima stagiune.
Plecat de la FCSB în vara lui 2021, jucătorul care are un titlu de campion şi o Supercupă în palmares alături de Astra a semnat cu Poli Iaşi, din Liga 2.
De la FCSB, în Liga 3
După un singur sezon petrecut alături de moldoveni, Stan a mai ”coborât” un nivel, în Liga 3, semnând cu Arsenal Tunari.
Clubul l-a prezentat pe noul său jucător pe canalele oficiale de comunicare.
”
- Citește și
- Ianis Stoica, decizie neaşteptată: ”Da, am reziliat de comun acord”. Ce urmează pentru atacant
- ”Pentru ei, Maribor este precum Real Madrid!”. Slovenii râd de CFR Cluj: ”Multă incompetenţă şi nesiguranţă la finalizare”
- Jucătorul ajuns la cuţite cu Gigi Becali, ofertă de milioane de euro din Golf! Fotbalistul are şanse minime să continue la echipă
Afla mai multe despre: alexandru stan