You are here:

OFICIAL | O naţională istorică are selecţioner până în 2026. A fost coleg cu Dan Petrescu la Chelsea

OFICIAL | O naţională istorică are selecţioner până în 2026. A fost coleg cu Dan Petrescu la Chelsea
Comentarii

Federaţia Scoţiană de Fotbal a anunţat vineri că a prelungit contractul selecţionerului echipei naţionale, Steve Clarke (59 de ani), până în anul 2026.

OFICIAL | O naţională istorică are selecţioner până în 2026. A fost coleg cu Dan Petrescu la Chelsea

Steve Clarke va conduce Scoţia în zilele următoare în primele două meciuri din calificările pentru EURO 2024: cu Cipru (25 martie) şi Spania (28 martie).

Antrenorul a semnat vineri un nou contract cu Federaţia Scoţiană, înţelegere care care va expira în anul 2026, după Cupa Mondială din Mexic, Statele Unite şi Canada.

Fostul jucător al lui Chelsea este în funcţie din 2019, şi a adunat până acum 41 de meciuri: 21 de victorii, 8 egaluri şi 12 înfrângeri.

”Steve a unit naţiunea în spatele unei selecţionate care a dat rezultate. A fost important să îi arătăm angajamentul nostru şi să subliniem continuitatea care a fost cheia îmbunătăţirii naţionalei noastre în ultimii patru ani”, a spus într-un comunicat directorul general al federaţiei, Ian Maxwell, subliniind că această decizie a fost „una dintre cele mai simple” pe care a trebuit să le ia.

Steve Clarke a calificat Scoţia la Euro 2021, prima competiţie majoră la care naţionala scoţiană a mers la turneul final, după Cupa Mondială din 1998.

Steve Clarke şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei la Chelsea, unde a evoluat timp de 11 ani şi jumătate (ianuarie 1987 - septembrie 1998).

La gruparea londoneză a fost coleg şi cu Dan Petrescu. Actualul antrenor al lui CFR Cluj a jucat la Chelsea patru ani şi jumătate (ianuarie 1996 - iulie 2000).

Afla mai multe despre: dan petrescuchelseascotia 

viewscnt
Articole similare