You are here:

OFICIAL | Rapid s-a despărţit de jucătorul căzut în dizgraţia lui Adi Mutu. Clubul l-a cedat în Liga 2

OFICIAL | Rapid s-a despărţit de jucătorul căzut în dizgraţia lui Adi Mutu. Clubul l-a cedat în Liga 2

Rapid

Comentarii

Rapid s-a despărţit un jucător transferat în urmă cu un an, dar Adi Mutu nu mai conta pe serviciile sale. Acesta a ajuns în Liga 2.

OFICIAL | Rapid a anunţat despărţirea de un jucător. Clubul l-a cedat în Liga 2

Rapid a anunţat, miercuri, că atacantul Jakub Vojtus s-a transferat la clubul de liga secundă Politehnica Iaşi.

La formaţia din Copou, slovacul va fi coleg cu foştii jucători rapidişti Cătălin Hlistei şi Enrichi Finica.

Jucătorul în vârstă de 29 de ani era legitimat de un an la Rapid şi a reuşit să înscrie de cinci ori în 22 de meciuri, oferind şi două pase decisive.

În actualul sezon, Vojtus a marcat o singură dată, în partida din grupele Cupei României cu CSC Dumbrăviţa.

Ce spunea Adi Mutu de Jakub Vojtus

”Am anunţat trei jucători că nu intră în planurile mele pentru anul viitor. Au fost foarte puţin prezenţi anul acesta: Vojtus, Marzouk şi Dussaut.

Am luat deciziile şi forţat de împrejurări, pentru că Dussaut şi Marzouk au fost puţin cu noi, Vojtus nu m-a mulţumit. Am preferat să-i anunţ acum ca să aibă şi ei timp pentru ce a mai rămas din acest sezon.

Nu e uşor să joci cu presiunea publicului, a rezultatelor. A contat şi cartonaşul roşu luat de Vojtus în Cupă. La Rapid avem nevoie de jucători care ştiu să joace cu presiune.

Nu sunt supărat pe ei, sunt doar nişte alegeri. Chiar dacă nu îmi plac, trebuie să le iau”, afirma Mutu, la finalul anului trecut.

Afla mai multe despre: rapidvojtus 

viewscnt
Articole similare