Rapid a pierdut meciul cu FCSB, scor 1-3, iar acum a mai primit o lovitură importantă.
Rapid a cedat în faţa FCSB-ului, duminică seara, pe Arena Naţională, iar speranţele giuleştenilor la un nou titlu au început să se diminueze, după o nouă veste proastă primită la începutul acestei săptămâni.
Adus în vară, Alexandru Măţan se desparte rapid de echipa pregătită de Adrian Mutu. Conducerea lui Columbus Crew i-a informat deja pe oficialii Rapidului că vrea să-l ia înapoi pe mijlocaşul de 23 de ani, în iarna acestui an.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fotbalistul este accidentat şi n-a mai jucat pentru giuleşteni de mai bine de o lună şi jumătate, însă Măţan este aşteptat să revină în teren la jumătatea acestei luni. Ultimul meci jucat de mijlocaşul trecut şi pe la Farul Constanţa a avut loc în data de 10 septembrie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Noi ni l-am dorit pe Alexandru (n.r. – Măţan), de asta a şi ajuns la noi. Dar expiră împrumutul în iarnă, iar cei de acolo îl doresc, au un antrenor nou care probabil vrea să-l vadă şi pe Alex.
Noi suntem foarte mulţumiţi de lot în momentul acesta şi nu vom aduce decât dacă chiar găsim pe cineva mult peste media echipei" , a declarat Victor Angelescu la Pro Arena.
Astfel, Alexandru Măţan va mai juca la Rapid doar o lună înainte de a pleca din nou către MLS.
- 1,3 milioane de euro valorează Alexandru Măţan, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com
- 6 meciuri a bifat Măţan în acest sezon pentru Rapid, în Superligă
Afla mai multe despre: rapid