Paul Iacob a declarat, după derbiul cu Dinamo, câştigat cu scorul de 2-1, că el şi colegii săi nu au arătat bine, dar speră că i-au făcut fericiţi pe suporteri pentru că au obţinut victoria.
Paul Iacob: "Suntem conştienţi că nu am arătat bine. Mergem în Giuleşti să sărbătorim"
Dinamo Bucureşti a pierdut sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-2, cu formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci contând pentru etapa a 23-a din Superligă.
Rapidiştii s-au impus după ce Burmaz a reuşit să înscrie în minutul 90, printr-o execuţie superbă din întoarcere.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
“Consider că cei de la Dinamo au avut mai mult iniţiativa. Trebuie să învăţăm să fim o echipă mare. Echipele mari câştigă şi când joacă prost. Pentru mine Dinamo nu va fi niciodată o echipă mică. Faptul că sunt unde sunt în clasament nu reflectă valoarea lotului.
Suntem conştienţi să astăzi nu am arătat bine Sper că i-am făcut fericiţi pe fani prin prisma faptului că am câştigat, dar prin prisma jocului nu cred că sunt mulţumiţi. FaNii au fost alături de noi, au fost în Giuleşti. Mergem să sărbătorim în Giuleşti”, a spus Paul Iacob
- Citește și
- Dan Şucu, scurt şi la obiect după Dinamo - Rapid 1-2! Motivul pentru care n-a fost pe deplin mulţumit: "S-a simţit"
- Cristiano Bergodi, după Dinamo - Rapid 1-2: „Un suporter m-a scuipat şi m-a înjurat în italiană!” Ce a spus despre jocul giuleştenilor
- EXCLUSIV | Primele concluzii după Dinamo 1-2 Rapid: "Nu meritau să piardă, dar diferenţa s-a făcut la jucători"
- Medalie de argint pentru România la Europenele de biatlon! Dmitrii Shamaev s-a clasat al doilea la 12.5 km pursuit
- Un suporter l-a fugărit pe arbitru pe teren după o decizie controversată, la un meci din League One, din Anglia
- Sute de fani dinamovişti s-au ridicat şi au părăsit Arena Naţională în timpul derby-ului. Care este posibila explicaţie | VIDEO
- Din Giuleşti, "Bocciu" a anunţat ce se întâmplă după Dinamo - Rapid pe Arena Naţională: "Vine aici" | EXCLUSIV
- VIDEO | Atmosfera din Giuleşti vs. atmosfera de pe Arena Naţională! Imagini cu galeriile la derby-ul Dinamo - Rapid
- Gigi Becali a dezvăluit unde poate pleca Andrea Compagno în această iarnă: "Avem trei oferte, din mai multe ţări"
- Oţelul are probleme! Dorinel Munteanu face un apel spre oamenii cu bani: "N-am să plătesc salariile, cum să mă gândesc la transferuri?"
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dinamo rapid, paul iacob rapid