Cristi Chivu a reuşit o performanţă extraordinară alături de Parma: salvarea de la retrogradare!
Chivu, dorit de echipa la care a scris istorie
Parma, sub comanda lui Cristi Chivu, a reuşit o serie de rezultate pozitive, fără eşec cu Inter, Fiorentina, Juventus, Lazio şi Atalanta, şi s-a salvat de la retrogradare!
Rezultatele lui Chivu au ajuns la şefii de la Inter, care l-au pus pe listă ca posibil înlocuit pentru Simone Inzaghi, care a ratat trofeul Champions League, în finala cu PSG, scor 0-5.
Inter, echipa la care a scris istorie, a pus ochii pe el. Jurnaliştii au scris despre varianta ca antrenorul român să ajungă pe banca tehnică a lui Inter.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Parma are un acord de principiu pentru prelungirea contractului lui Cristian Chivu până în 2027, însă antrenorul român a amânat oficializarea anunţului pentru câteva zile.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Lasă impresia că vrea să vadă ce se întâmplă în privinţa băncii tehnice a celor de la Inter. În acest moment nu este prima opţiune, dar ar putea deveni o variantă dacă Cesc Fabregas nu va reuşi să întrerupă contractul cu Como”, a scris jurnalistul italian Nicolo Schira, miercuri dimineaţă, pe X.
De asemenea, un alt alt jurnalist celebru în Peninsulă, Gianluca Di Marzio a scris: „În cazul în care Fabregas o va refuza pe Inter, celelalte variante sunt Cristian Chivu şi Patrick Vieira.”
Ca a declarat Inzaghi când a fost întrebat despre viitorul la Inter:
”Nu este momentul să vorbesc despre viitorul meu. Această înfrângere doare mult. Din iulie 2024, am jucat 58-59 de meciuri, inclusiv o finală de Liga Campionilor. Vom începe discuţiile cu managerii mei şi vom face un bilanţ al sezonului.
Pentru sezonul viitor, avem deja două întăriri şi vom avea şi altele. Simt că clubul este alături de mine. În ciuda finalului complicat de sezon, fără niciun trofeu în palmares. Dar nu este prima dată când ne aflăm în această situaţie. O să ne ridicăm din nou”.