Cel mai important om din spatele promovării Petrolului în Liga 1 a dezvăluit că ia în calcul să plece de la club.
După ani în care a atacat promovarea cu un buget de milioane de euro, Petrolul a avut pe mână o sumă mult mai modestă în acest an, dar a reuşit în sfârşit să îşi atingă obiectivul.
În ciuda problemelor financiare şi administrative ale clubului, Nae Constantin a reuşit, oarecum surprinzător, să lege o echipă solidă şi să obţină revenirea în Liga 1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ploieştenii nu mai jucaseră în primul eşlon de şase ani, iar tehnicianul aflat pe banca echipei este principalul motiv pentru care prahovenii au obţinut promovarea.
Însă, cel mai important om de la club ia în calcul despărţirea de prahoveni, din pricina lipsei de fonduri şi de facilităţi.
Nae Constantin ia în calcul despărţirea de Petrolul
(n.r. până când mai aveţi contract cu Petrolul?) Încă un sezon, dar trebuie să vorbim serios zilele viitoare despre viitor. Nu mă refer la banii mei, nu m-au interesat prea mult.
Când am semnat, am şi transmis să treacă ce salariu sau prime doresc şi pornim treaba. Aş vrea să discutăm despre condiţiile de pregătire, plata la timp a salariilor, strategia de mercato, cine pleacă, cine vine.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Nu mă apuc să încep campionatul şi să mă trezesc că mă înjură lumea după trei etape că pierdem şi n-avem echipă competitivă.
(n.r. există chiar varianta să renunţaţi?) Există, da, dacă nu mă asigur de anumite garanţii pentru Liga 1.
De asemenea, în cazul în care vine un sponsor nou sau un partener puternic, voi pune deschis pe masă următoarea temă: ce aveţi de gând în privinţa antrenorului, pentru că nu-mi doresc să rămân la echipă doar în virtutea promovării.
Dacă şi-ar propune să lucreze cu alt tehnician, nu am nicio problemă. Dar dacă mergem împreună, vreau să existe încredere totală.
E doar un scenariu ce spun acum, dar cam acesta e felul în care mi-ar plăcea să judecăm lucrurile în această vară”, a declarat Nae Constantin, pentru Playsport.
Deşi nu este cel mai mare nume din antrenorat, după ani buni în care nu şi-a atins obiectivul, Nae Constantin a fost cel care a condus-o pe Petrolul către promovare şi este crucial ca acesta să continue pe bancă pentru a da continuitate echipei.
- Citește și
- Constantin Budescu, OUT de la Voluntari! Fosta campioană dă lovitura şi îl aduce liber de contract
- Basarab Panduru, îngrijorat după promovarea Petrolului: "Sper să nu mai ajungem la aşa ceva". Ce-i dă fiori | EXCLUSIV
- Marius Măldărăşanu le-a stricat sărbătoarea clujenilor. După meci i-a bătut obrazul lui Lincar: ”Ca aici eu nu am mai văzut. Mi-a întors spatele”
Afla mai multe despre: petrolul